BACĂU, ULTIMA OPRIRE A CELOR 13 ITALIENI VENIȚI SĂ DESCOPERE ȚARA FEMEILOR CARE LE ÎNGRIJESC BĂTRÂNII

REPORTAJ DOCUMENTAR • DIASPORA • MIGRAȚIE • MUNCĂ • COMUNITATE

Un preot român care slujește în Italia a organizat o călătorie neobișnuită pentru 13 credincioși italieni: să descopere România din care provin numeroase femei care îngrijesc persoane vârstnice în gospodăriile italiene. Grupul a pornit la 10 octombrie 2026 și a parcurs aproximativ 1.300 de kilometri prin nordul și centrul țării, vizitând sate, mănăstiri, monumente istorice și proiecte sociale. Ultima etapă a fost la Bacău, de unde participanții au revenit cu avionul în Italia. Dincolo de itinerar, călătoria vorbește despre o realitate europeană: milioane de familii depind de munca unor oameni despre ale căror vieți, rădăcini și sacrificii știu adesea prea puțin.

Dr. Gioni Popa-Roman

## O ÎNTREBARE PE CARE FAMILIILE ITALIENE ȘI-O PUN PREA RAR

În multe case din Italia, femeile românce au grijă de persoane care nu se mai pot descurca singure.

Le pregătesc masa, le ajută să se deplaseze, le țin companie și le oferă sprijin în activitățile zilnice.

Sunt cunoscute sub denumirea de „badante”.

Dar în spatele acestei profesii există oameni cu vieți care nu încep și nu se termină la ușa familiei pentru care lucrează.

Există localități din care au plecat, copii, părinți, parteneri și prieteni rămași acasă. Există o limbă, tradiții și o istorie personală care nu pot fi reduse la un contract de muncă.

Cât de bine îi cunosc, de fapt, italienii pe oamenii cărora le încredințează îngrijirea celor dragi?

Un preot român din regiunea Valle d’Aosta a încercat să transforme această întrebare într-o experiență directă.

Nu printr-o conferință și nici printr-o campanie publicitară, ci printr-o călătorie în România.

## UN PREOT ROMÂN ȘI 13 ITALIENI, PE URMELE UNEI REALITĂȚI SOCIALE

Marian Benchea este preot în regiunea italiană Valle d’Aosta, unde slujește comunitățile Fontainemore, Issime, Gaby și Lillianes.

La 10 octombrie 2026, a pornit spre România împreună cu 13 credincioși italieni, proveniți din comunitatea din Gaby și dintre persoanele care petrec perioade ale anului în localitate.

Călătoria a durat aproximativ o săptămână.

Preotul a ales un titlu provocator: „Viaggio nel Paese delle badanti” – „Călătorie în țara îngrijitoarelor”.

La prima vedere, denumirea poate părea că reduce România la o categorie profesională.

Intenția declarată era însă tocmai aceea de a depăși eticheta.

Participanții urmau să descopere țara din care provin multe dintre persoanele care muncesc în gospodăriile italiene și să înțeleagă mai bine mediul cultural și social al acestora.

Nu era un program de cercetare sociologică și nici o investigație despre condițiile de muncă ale îngrijitoarelor.

Era o călătorie culturală și spirituală, organizată cu scopul de a încuraja cunoașterea reciprocă.

## 1.300 DE KILOMETRI PRINTR-O ROMÂNIE MAI PUȚIN CUNOSCUTĂ

Itinerarul a început în Bucovina, cu vizitarea Mănăstirii Voroneț și a patrimoniului religios al regiunii.

Grupul a continuat spre Maramureș, unde participanții au descoperit gospodăriile tradiționale, porțile sculptate, bisericile de lemn și peisajul rural.

La Vișeu de Sus, turiștii au călătorit cu trenul cu aburi pe Valea Vaserului.

Au trecut și prin Breb, unul dintre satele cunoscute pentru păstrarea arhitecturii tradiționale.

La Săpânța, Cimitirul Vesel le-a oferit o perspectivă neobișnuită asupra modului în care memoria celor dispăruți poate fi păstrată prin culoare, umor și povestiri despre viața lor.

Dar excursia nu s-a limitat la peisaje și monumente.

La Sighet, participanții au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului, amenajat în fosta închisoare politică.

Aici, istoria României a fost prezentată prin experiențele celor persecutați de regimul comunist.

Călătoria a continuat spre Sighișoara, apoi spre Miercurea-Ciuc și Șumuleu Ciuc, unde patrimoniul religios și multiculturalitatea Transilvaniei au completat imaginea unei țări mai complexe decât cea cunoscută din experiența migrației.

Într-o singură săptămână, cei 13 italieni au întâlnit comunități, tradiții și capitole istorice diferite.

Nu puteau cunoaște întreaga Românie într-un timp atât de scurt.

Dar puteau descoperi că țara din care pleacă multe îngrijitoare nu poate fi rezumată la sărăcie, migrație sau forță de muncă disponibilă pentru alte societăți.

## LA MIERCUREA-CIUC, O ÎNTÂLNIRE CU SOLIDARITATEA

Una dintre opririle cu o semnificație socială aparte a avut loc la Miercurea-Ciuc.

Grupul a luat masa într-o structură asociată unor proiecte Caritas și Kolping, prin care sunt sprijiniți tineri proveniți din sistemul de protecție a copilului.

Potrivit relatării italiene, participanții au fost serviți de tineri implicați într-un program de formare și integrare profesională.

Grupul a contribuit și printr-o donație.

Această experiență a adus călătoria mai aproape de realitățile sociale ale României contemporane.

Dincolo de monumente, există oameni care încearcă să își construiască un viitor, instituții care îi sprijină și comunități care caută soluții pentru cei vulnerabili.

Nu avem suficiente informații pentru a evalua rezultatele pe termen lung ale proiectului vizitat.

Dar întâlnirea documentată arată că itinerarul nu a fost conceput exclusiv în jurul atracțiilor turistice.

## BACĂUL, ULTIMA ETAPĂ A CĂLĂTORIEI

După aproximativ 1.300 de kilometri parcurși prin România, grupul a ajuns la Bacău.

De aici, preotul Marian Benchea și cei 13 italieni au luat avionul pentru a reveni în Italia.

Relatările consultate nu descriu un program cultural sau turistic distinct desfășurat în municipiul Bacău.

Prin urmare, nu ar fi corect să transformăm ultima oprire a itinerarului într-o vizită documentată la monumentele sau instituțiile orașului.

Bacăul a fost punctul final al călătoriei și locul plecării spre casă.

Totuși, legătura cu regiunea este relevantă.

Și din județul Bacău, asemenea altor zone ale Moldovei, au plecat oameni pentru a lucra în străinătate.

În multe comunități, migrația înseamnă venituri trimise familiei, dar și despărțiri îndelungate, responsabilități redistribuite și relații întreținute de la distanță.

Nu există în materialele consultate date care să arate câte dintre îngrijitoarele cunoscute de cei 13 italieni provin efectiv din județul Bacău.

Această legătură individuală nu trebuie inventată.

Dar fenomenul social despre care vorbește călătoria este familiar și comunităților băcăuane.

## CINE ARE GRIJĂ DE FAMILIA FEMEII CARE ÎNGRIJEȘTE?

Există o întrebare care depășește povestea celor 13 turiști.

Când o femeie pleacă din România pentru a îngriji o persoană vârstnică în Italia, cine preia responsabilitățile pe care le avea în propria familie?

Răspunsurile diferă de la o situație la alta.

Unele persoane pleacă pentru câteva luni, altele pentru ani. Unele se întorc periodic acasă, altele își reunesc familia în străinătate.

În multe cazuri, munca peste hotare îmbunătățește veniturile gospodăriei.

Dar beneficiile economice pot fi însoțite de costuri afective: distanța față de copii, părinți sau parteneri, izolarea și dificultatea de a participa la viața familială.

Nu toate îngrijitoarele trăiesc aceleași experiențe.

Și nu toate familiile italiene oferă aceleași condiții de muncă.

De aceea, respectul pentru aceste lucrătoare nu trebuie construit din generalizări despre sacrificiu sau din imaginea femeii românce obligate să suporte orice greutate.

Îngrijirea vârstnicilor este muncă.

Iar munca presupune drepturi, remunerație, repaus, siguranță și respectarea demnității profesionale.

O familie poate aprecia sincer persoana care îi îngrijește bunica. Dar această apreciere trebuie să se reflecte și în condițiile concrete ale raportului de muncă.

## ÎNGRIJIREA VÂRSTNICILOR: O PROBLEMĂ SOCIALĂ EUROPEANĂ

Povestea excursiei vorbește și despre o transformare mai amplă.

Societățile europene îmbătrânesc, iar îngrijirea persoanelor dependente presupune resurse pe care familiile nu le pot asigura întotdeauna singure.

În Italia, lucrătoarele provenite din România și din alte țări au contribuit la acoperirea unei părți importante a acestei nevoi.

Este o relație economică și socială construită peste granițe.

Dar vulnerabilitatea poate apărea atunci când persoana care îngrijește locuiește la domiciliul beneficiarului, depinde de angajator sau nu cunoaște suficient limba și drepturile aplicabile.

Orele de muncă, repausul săptămânal, condițiile de locuit și accesul la protecție socială sunt aspecte care trebuie evaluate concret.

O călătorie culturală nu poate soluționa asemenea probleme.

Nu poate înlocui legislația muncii, controalele autorităților, organizarea serviciilor sociale sau responsabilitatea angajatorilor.

Poate însă contribui la schimbarea modului în care sunt priviți lucrătorii migranți.

De la o persoană identificată numai prin serviciul prestat, la un om a cărui identitate și viață merită cunoscute.

## CEI 13 ITALIENI S-AU ÎNTORS ACASĂ. CE RĂMÂNE DUPĂ CĂLĂTORIE?

Preotul Marian Benchea a prezentat excursia drept o experiență de apropiere între comunități.

Participanții au cunoscut o parte din patrimoniul cultural și religios al României, dar și episoade dureroase ale istoriei sale și exemple de solidaritate contemporană.

Nu avem un studiu sau mărturii individuale suficiente pentru a stabili dacă această experiență le-a schimbat pe termen lung comportamentul față de îngrijitoarele românce.

Ar fi exagerat să atribuim călătoriei un asemenea rezultat demonstrat.

Valoarea inițiativei se află, deocamdată, în intenția declarată și în întâlnirea directă cu o realitate mai complexă decât imaginea cunoscută din gospodăriile italiene.

Un om poate fi important pentru familia în care muncește fără ca acea familie să îi cunoască satul natal, limba, istoria sau oamenii de acasă.

Călătoria a încercat să reducă tocmai această distanță de cunoaștere.

## CONCLUZIA REDACȚIEI

Treisprezece italieni, un preot român și aproximativ 1.300 de kilometri prin România.

Drumul a început la 10 octombrie 2026 și s-a încheiat la Bacău, de unde grupul a revenit cu avionul în Italia.

Participanții au descoperit locuri și comunități diferite, dar motivația călătoriei a fost legată de oamenii care muncesc departe de propria țară.

Femeile românce care îngrijesc vârstnici în Italia nu sunt doar o categorie profesională și nici doar un răspuns la nevoile unei societăți care îmbătrânește.

Sunt persoane cu drepturi, familii, rădăcini și propriile proiecte de viață.

Călătoria celor 13 italieni s-a terminat la Bacău. Dar întrebarea pe care o lasă în urmă nu are o destinație finală: cât de bine îi cunoaștem și cât de corect îi tratăm pe oamenii de a căror muncă depindem?

Redacția HEMEIUȘ 100% – ONLINE

(Surse: 1. Valledaostaglocal, 21.10.2026, relatarea originală „Viaggio nel Paese delle badanti”: https://www.valledaostaglocal.it/2026/10/21/mobile/leggi-notizia/argomenti/fede-e-religioni/articolo/viaggio-nel-paese-delle-badanti-don-marian-racconta-la-romania-piu-autentica-fede-memoria-e-dign.html; 2. Rotalianul – Revista românului din Italia, Daniela Stoica, 25.10.2026: https://rotalianul.com/calatorie-in-tara-badantelor-un-preot-din-italia-a-dus-un-grup-de-italieni-in-romania-pentru-a-le-arata-tara-din-care-provin-femeile-care-le-ingrijesc-batranii/; 3. Știrile Pro TV, Claudia Alionescu, 28.10.2026: https://stirileprotv.ro/stiri/international/calatorie-in-tara-ingrijitoarelor-cum-a-adus-un-preot-roman-13-italieni-sa-descopere-romania-din-care-provin-badantele.html; 4. Știrile Pro TV, material privind condițiile de muncă ale îngrijitoarelor românce în Italia: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/romancele-nu-se-mai-inghesuiesc-sa-plece-la-munca-in-italia-ca-sa-ingrijeasca-batrani-explicatiile-specialistilor.html;)