BACĂUL ANILOR ’80, VĂZUT DE SUS. ORAȘUL ÎN CARE BLOCURILE ÎNAINTAU, DAR CASELE ȘI GRĂDINILE ÎNCĂ REZISTAU

**ISTORIA BACĂULUI • MEMORIE URBANĂ*£

DE LA STRADA MARE LA MIHAI VITEAZUL. O FOTOGRAFIE, MAI MULTE EPOCI ȘI MĂRTURIILE CELOR CARE AU CUNOSCUT BACĂUL DE ALTĂDATĂ

O fotografie panoramică atribuită anilor ’80 și publicată recent în presa locală readuce în atenție imaginea unui Bacău aflat în plină transformare urbanistică, la granița dintre două lumi: orașul vechi, al caselor cu grădini, al străzilor comerciale și al prăvăliilor de odinioară, și orașul nou, al bulevardelor largi, al blocurilor înalte și al sistematizării socialiste. În prim-plan se distinge edificiul identificat drept Biserica „Sfântul Nicolae”, în vecinătatea fostei Străzi Mari, actuala stradă Mihai Viteazul. Dincolo de acestea, cartierele de locuințe se întind până spre luciul apei de la orizont.

Completată de documente istorice și mărturii ale celor care au cunoscut Bacăul de altădată, fotografia devine mai mult decât o simplă imagine de arhivă: o mărturie vizuală despre transformările orașului, dispariția unor repere urbane și memoria generațiilor care i-au trăit istoria.

BACĂUL ANILOR ’80. UN ORAȘ SURPRINS ÎNTRE DOUĂ LUMI

Privim Bacăul de la înălțime.

Sub un cer albastru, orașul se desfășoară până aproape de orizont. Un bulevard larg traversează panorama, printre clădiri înalte, terenuri deschise și cartiere de case. În prim-plan, o biserică albă, cu două turle ascuțite, atrage imediat privirea.

Mai departe, blocurile cu multe etaje se ridică deasupra acoperișurilor roșcate, în timp ce arborii ascund parțial gospodăriile. La orizont se întinde luciul unei ape.

Este imaginea unui oraș care creștea pe verticală, dar păstra încă suprafețe importante ocupate de locuințe individuale.

În aceeași panoramă coexistă mai multe etape ale dezvoltării urbane: vechile gospodării, edificiile religioase, arterele modernizate și ansamblurile de blocuri.

Fotografia surprinde astfel nu doar configurația orașului, ci și contrastul dintre forme diferite de locuire și organizare a spațiului.

UN BULEVARD LARG, PUȚINE AUTOMOBILE ȘI SPAȚII ÎNCĂ NEAMENAJATE

Coborâm privirea spre artera rutieră care traversează panorama.

Potrivit identificării editoriale, aceasta este actualul Bulevard al Unirii.

Carosabilul se desfășoară larg. Câteva automobile circulă pe șosea, fără să formeze coloane compacte. În apropierea unei intersecții se distinge un vehicul albastru.

Traficul surprins este redus, dar fotografia nu permite stabilirea intensității circulației în alte momente ale zilei.

Pe marginile bulevardului apar terenuri descoperite, alei și mici zone cu vegetație. Unele spații par încă neamenajate.

Această imagine amintește de evocarea lui Ioan Bîșcă, publicată în Deșteptarea la 29 august 2018, în articolul „Autogara și Pompierii vechi”.

Autorul descrie Bacăul începutului anilor ’70, cu puține automobile, străzi pavate cu piatră cubică și elevi care purtau uniforme școlare.

Mărturia privește o perioadă anterioară fotografiei, dar ajută la înțelegerea schimbărilor petrecute în deceniile următoare.

BISERICA „SFÂNTUL NICOLAE”. REPERUL CARE LEAGĂ DOUĂ EPOCI

În prim-plan se distinge edificiul identificat drept Biserica „Sfântul Nicolae”.

Zidurile deschise la culoare, acoperișul cenușiu și cele două turle înalte contrastează cu blocurile din vecinătate.

În jurul bisericii se observă arbori, căi de acces și terenuri deschise. La mică distanță se ridică imobile masive, cu etaje repetate și balcoane suprapuse.

Arhitectura religioasă se întâlnește aici cu geometria locuințelor colective.

Dar zona păstrează și o altă poveste, legată de circulația oamenilor și de vechea organizare a orașului.

AUTOGARA DE LÂNGĂ BISERICĂ. AMINTIREA UNUI BACĂU AL NAVETIȘTILOR

Ioan Bîșcă relatează în Deșteptarea că vechea Autogară se afla în fața bisericii „Sfântul Nicolae”, în zona identificată de autor cu parcarea Hotelului Moldova.

Ulterior, Autogara a fost mutată în apropierea intersecției străzilor Mioriței și Vadu Bistriței, spre Podul Șerbănești.

Autorul evocă navetiștii care veneau în oraș cu autobuzele R.A.T.A., elevii care se deplasau spre școală și vechea unitate de pompieri.

Pentru oamenii care veneau zilnic la muncă sau la școală, asemenea locuri reprezentau repere ale vieții cotidiene.

Fotografia panoramică nu surprinde direct aceste activități. Mărturia arată însă că spațiile pe care astăzi le identificăm prin clădiri și străzi au avut, de-a lungul timpului, funcții și semnificații diferite.

STRADA MARE. CÂND CENTRUL BACĂULUI ERA LUMEA NEGUSTORILOR ȘI A PRĂVĂLIILOR

În vecinătatea bisericii se află actuala stradă Mihai Viteazul, cunoscută istoric drept Strada Mare sau Ulița Mare.

Pentru a înțelege importanța acestei artere trebuie să ne întoarcem în Bacăul vechiului târg, înaintea marilor proiecte de sistematizare.

Strada Mare era asociată cu activitatea comercială și cu organizarea vieții urbane.

Prăvăliile, atelierele și gospodăriile formau un peisaj diferit de cel al marilor ansambluri de locuințe colective.

Un material publicat în revista Luceafărul, sub semnătura lui Florin Bălănescu, reconstituie această lume a vechilor magazine și meșteșugari, valorificând informații asociate istoricului Eugen Șendrea.

Sunt amintite croitorii, ceasornicării, magazine de încălțăminte, băcănii, ateliere de lumânări și spații pentru înrămarea tablourilor.

Printre denumirile consemnate apar băcănia Flora și ceasornicăria La Baiu.

Aceste evocări descriu diversitatea activităților comerciale care au caracterizat vechea arteră, fără a demonstra că toate unitățile menționate au funcționat simultan.

DOCUMENTUL DIN 1846. ULIȚA MARE ȘI BISERICA „SFÂNTUL NICOLAE”, REPERE ALE TÂRGULUI

Istoria Străzii Mari nu se sprijină numai pe amintiri.

În studiul „Bacăul de la rural la urban. Străzile și numerotarea caselor în secolul al XIX-lea”, publicat în Acta Bacoviensia, volumul IV/2009, Eugenia Mărioara Mihalcea prezintă un document din anul 1846 referitor la organizarea administrativă a târgului.

Documentul menționează Ulița Mare și biserica „Sfeti Nicolai” ca repere de delimitare.

Trimiterea arhivistică indicată în studiu este: Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale, fond Primăria orașului Bacău, dosar 9/1846, fila 50.

Această referință oferă o ancoră documentară importantă pentru istoria zonei.

Ea arată că Ulița Mare și biserica reprezentau repere ale organizării urbane încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Prin urmare, fotografia atribuită anilor ’80 surprinde un spațiu în care transformările moderne s-au suprapus peste o geografie urbană mult mai veche.

1960–1990. TREI DECENII DE TRANSFORMĂRI URBANISTICE

Pentru a înțelege panorama trebuie privită evoluția Bacăului într-o perspectivă mai largă.

În deceniile 1960–1990, orașul a trecut prin transformări asociate industrializării, extinderii locuințelor colective și sistematizării urbane.

Aceste schimbări nu s-au produs simultan și nu au afectat toate cartierele în aceeași măsură.

ANII ’60. EXTINDEREA ORAȘULUI MODERN

În această perioadă, dezvoltarea industrială și creșterea cererii de locuințe au contribuit la extinderea construcțiilor colective.

Peisajul urban a început să includă tot mai multe blocuri și noi artere de circulație.

Transformările trebuie analizate în contextul politicilor naționale de industrializare și urbanizare.

Nu poate fi atribuită însă o dată exactă fiecărui ansamblu vizibil în fotografie fără documente specifice.

ANII ’70. RECONFIGURAREA ZONELOR CENTRALE

În deceniul următor, intervențiile urbanistice au afectat inclusiv zone cu un țesut construit mai vechi.

Mărturia publicată în revista Luceafărul situează începutul unor demolări de pe Strada Mare în anul 1977.

Această datare este consemnată în sursa publicată, dar nu este însoțită aici de documentele administrative ale fiecărei demolări.

Episodul ilustrează schimbarea radicală a configurației unor spații centrale.

ANII ’80. CONSOLIDAREA NOII IMAGINI URBANE

Analizele arhitecturale publicate în cadrul concursului „re:START BACĂU” identifică intervenții din anii ’80 pe laturile străzii Mihai Viteazul și pe partea nordică a străzii Nicolae Bălcescu.

Sunt menționate clădiri înalte, spații comerciale la parter și modificări ale fronturilor construite.

Fotografia panoramică atribuită acestui deceniu reflectă vizual coexistența blocurilor cu zonele de case.

Cronologia de mai sus descrie etape generale și intervenții menționate de sursele consultate. Ea nu reprezintă o inventariere exhaustivă a lucrărilor realizate în municipiu.

1977. CÂND VECHILE CLĂDIRI ALE STRĂZII MARI AU ÎNCEPUT SĂ DISPARĂ

Materialul publicat în revista Luceafărul consemnează începerea demolării vechilor clădiri ale Străzii Mari în anul 1977, în contextul unui nou plan urbanistic.

Relatarea include o amintire formulată la persoana întâi:

„Am văzut tractoare ce trăgeau cu șufele de pereți”.

Pasajul descrie demolarea unor construcții și menționează obiecte care ar fi fost descoperite în timpul lucrărilor: arme, cărți, reviste și ziare.

Aceste detalii trebuie tratate ca elemente ale unei mărturii publicate, nu ca inventar arheologic sau arhivistic verificat independent.

Imaginea evocată este însă puternică: pereți vechi trași la pământ, clădiri care dispar și fragmente din trecutul orașului scoase la iveală pentru scurt timp.

Dincolo de dramatismul relatării, episodul ridică o întrebare importantă:

CÂT DIN MEMORIA MATERIALĂ A BACĂULUI S-A PIERDUT ODATĂ CU DEMOLAREA VECHILOR CLĂDIRI?

Mărturia nu permite cuantificarea acestor pierderi, dar arată cum transformările urbanistice au fost percepute de cei care au cunoscut vechea stradă.

SISTEMATIZAREA SOCIALISTĂ. CÂND CENTRUL BACĂULUI A FOST RECONFIGURAT

Revenim la panorama anilor ’80.

Blocurile înalte domină o parte importantă a imaginii. Fațadele se repetă, etaj după etaj, iar clădirile alcătuiesc fronturi compacte.

Aceste construcții trebuie înțelese în contextul politicilor de urbanizare și sistematizare desfășurate în perioada socialistă.

Un exemplu relevant este proiectul 102 – SB2511, prezentat în cadrul concursului „re:START BACĂU”, organizat în 2025 sub egida Ordinului Arhitecților din România.

Autorii proiectului identifică intervențiile din anii ’80 de pe laturile străzii Mihai Viteazul și de pe partea nordică a străzii Nicolae Bălcescu drept elemente care au contribuit la configurarea acestei zone centrale.

Sunt menționate clădirile înalte, spațiile comerciale de la parter și rolul Hotelului Decebal și al Hotelului Moldova în organizarea peisajului urban.

Aceste informații ajută la înțelegerea transformărilor fotografiate.

Blocurile nu au modificat numai înălțimea orașului. Au schimbat raportul dintre străzi, locuințe, spații comerciale și clădirile istorice.

Noile ansambluri au mărit capacitatea rezidențială și au reorganizat spațiul urban.

În același timp, restructurarea unor zone centrale a afectat continuitatea vechiului țesut construit.

Modernizarea a adus locuințe și infrastructură, dar a produs și pierderi în configurația tradițională a unor străzi.

Dezvoltarea unui oraș trebuie analizată prin ambele dimensiuni.

BACĂUL CASELOR CU GRĂDINI. O ALTĂ LUME, LA CÂȚIVA PAȘI DE BLOCURI

Dincolo de bulevard, peisajul se schimbă.

Apar casele.

Acoperișurile roșcate, cenușii și maronii se întind printre coroanele copacilor. Unele gospodării sunt apropiate de stradă. Altele se ascund în vegetație.

Se disting curți, grădini și spații care separă locuințele.

Aici nu mai întâlnim uniformitatea blocurilor.

Fiecare casă are propria formă și propria organizare a terenului.

Două modele de locuire coexistă în aceeași fotografie: casa cu grădină și apartamentul de bloc.

Curtea individuală și spațiul comun.

Strada îngustă a cartierului de case și bulevardul destinat circulației urbane.

Nu putem stabili doar din imagine câte gospodării au dispărut ulterior sau care terenuri au fost reconstruite.

Dar contrastul dintre cele două forme de locuire este evident.

BLOCURILE ÎNALTE. UN ORAȘ NOU, CU MII DE VIEȚI ÎN SPATELE FERESTRELOR

Privim spre dreapta panoramei.

Un bloc înalt, cu balcoane rotunjite și fațadă deschisă la culoare, domină prim-planul.

În spatele lui se ridică alte imobile masive.

Ferestrele se repetă într-o ordine geometrică.

De la această înălțime, oamenii aproape dispar din imagine.

Rămân clădirile.

Dar fiecare fereastră trimite la o posibilă poveste de familie.

La oamenii care mergeau la serviciu, la copiii care plecau la școală și la vecinii care se întâlneau pe scările blocurilor.

Fotografia nu documentează direct aceste activități. Ele aparțin reconstituirii generale a vieții cotidiene.

Totuși, imaginea păstrează cadrul material în care se desfășura existența locuitorilor.

LA ORIZONT, APA ȘI VEGETAȚIA DESCHID PEISAJUL

Ridicăm privirea spre depărtare.

Dincolo de blocuri se vede o întindere de apă.

Potrivit identificării editoriale, aceasta ar corespunde lacului de acumulare din zona Podului Șerbănești.

Din punct de vedere vizual, succesiunea este spectaculoasă.

În prim-plan, biserica și bulevardul.

Mai departe, casele și blocurile.

În fundal, apa și vegetația.

La orizont, cerul.

Orașul construit se întâlnește cu peisajul natural.

Această deschidere conferă fotografiei profunzime și permite înțelegerea raportului dintre zona centrală și împrejurimile sale.

2004. CÂND BĂCĂUANII ÎȘI CĂUTAU COPILĂRIA ÎN FOTOGRAFII VECHI

Povestea panoramei ne conduce și spre un alt moment, petrecut după dispariția regimului comunist.

La 4 octombrie 2004, Ziarul de Bacău publica reportajul „Cortul cu amintiri”.

Materialul descria o expoziție de fotografii vechi, organizată sub numele „Foto La Grigore”.

Imaginile prezentau Bacăul din secolul al XIX-lea până în anii ’80.

Oamenii se opreau în fața fotografiilor. Părinții le arătau copiilor locurile în care crescuseră. Vizitatorii încercau să recunoască străzi, clădiri și spații dispărute.

Eugen Grigore, unul dintre inițiatorii expoziției, observa interesul publicului pentru vechiul Bacău.

Relatarea jurnalistică surprinde și doi oameni în vârstă care priveau, ținându-se de mână, o fotografie a fostei străzi principale.

Scena este emoționantă tocmai prin simplitatea ei.

Doi oameni în fața unei fotografii.

O stradă care nu mai arăta la fel.

Și amintirea unei lumi pe care timpul o schimbase.

Nu știm ce anume își aminteau cei doi vizitatori.

Nu le cunoaștem identitatea și nici poveștile personale.

Dar scena documentată de ziar arată cât de puternică poate fi legătura dintre fotografia istorică și memoria oamenilor.

Pentru unii, o fotografie veche reprezintă un document. Pentru alții, este locul în care își regăsesc o parte din viață.

CE S-A SCHIMBAT DUPĂ ANII ’80? O DISTINCȚIE ISTORICĂ NECESARĂ

Pentru a interpreta corect panorama trebuie evitată o confuzie frecventă: proiectarea asupra trecutului a tuturor clădirilor pe care le cunoaștem astăzi.

Analiza arhitecturală publicată în cadrul concursului „re:START BACĂU” menționează intervenții importante realizate după 1990.

Printre acestea se numără construirea Catedralei Ortodoxe la capătul nordic al axei Nicolae Bălcescu și a Catedralei Catolice pe latura estică a străzii Mihai Viteazul.

Sunt menționate și alte intervenții ulterioare, inclusiv clădiri bancare și administrative.

Aceste construcții aparțin unei alte etape de transformare urbană și nu trebuie confundate cu reperele existente în fotografia atribuită anilor ’80.

CE ȘTIM DIN DOCUMENTE ȘI CE REPREZINTĂ MĂRTURIE PERSONALĂ

Fotografia permite observarea directă a configurației clădirilor, a arterei rutiere, a cartierelor de case, a terenurilor deschise și a întinderii de apă.

Studiul istoric publicat în Acta Bacoviensia documentează existența Uliței Mari și a bisericii „Sfeti Nicolai” ca repere urbane în anul 1846.

Materialul publicat în revista Luceafărul consemnează amintiri despre demolările începute în 1977.

Relatarea lui Ioan Bîșcă evocă vechea Autogară și viața cotidiană a Bacăului din anii ’70.

Analizele arhitecturale publicate de OAR descriu transformările centrului în perioada socialistă și după 1990.

Aceste surse au naturi diferite: document istoric, mărturie retrospectivă, analiză arhitecturală și fotografie de arhivă.

Ele trebuie interpretate potrivit valorii și limitelor fiecăreia.

O fotografie istorică trebuie citită prin ceea ce arată, iar amintirile trebuie prezentate ca mărturii, fără a fi confundate cu documentele administrative.

O SINGURĂ FOTOGRAFIE, MAI MULTE GENERAȚII DE BĂCĂUANI

Privim încă o dată panorama.

Biserica albă.

Bulevardul larg.

Casele ascunse printre copaci.

Blocurile înalte.

Terenurile neamenajate.

Apa de la orizont.

Toate aparțin aceleiași clipe fotografice.

Dar fiecare element trimite la o altă etapă din istoria orașului.

Fosta Stradă Mare evocă lumea vechilor negustori.

Biserica amintește de continuitatea unor repere istorice.

Blocurile reprezintă transformările locuirii din perioada socialistă.

Iar mărturiile oamenilor readuc în atenție ceea ce fotografia nu poate surprinde: viața de zi cu zi, demolările, drumurile spre școală, întâlnirile și amintirile personale.

Orașele nu se construiesc o singură dată. Ele se transformă permanent, iar fiecare generație moștenește și modifică spațiul lăsat de cele precedente.

BĂCĂUANI, AJUTAȚI-NE SĂ RECONSTITUIM ISTORIA ACESTEI FOTOGRAFII!

Recunoașteți locurile din imagine?

Cum arăta atunci zona Bisericii „Sfântul Nicolae”?

Ce magazine, case sau ateliere vă amintiți de pe fosta Stradă Mare?

Ați asistat la demolările din anii ’70 și ’80?

Ce clădiri din fotografie au dispărut?

Cum arăta Bulevardul Unirii în acea perioadă?

Vă amintiți vechea Autogară din zona bisericii?

Aveți fotografii, cărți poștale, planuri sau mărturii care ar putea ajuta la reconstituirea istoriei acestor locuri?

Invităm cititorii să contribuie cu amintiri și documente, precizând, pe cât posibil, perioada și locul la care se referă.

Fiecare mărturie poate adăuga o informație importantă.

Fiecare fotografie veche poate confirma un detaliu.

Iar confruntarea amintirilor cu documentele istorice poate contribui la reconstituirea unui Bacău pe care generațiile mai tinere nu l-au cunoscut.

PENTRU CĂ ISTORIA UNUI ORAȘ NU SE PĂSTREAZĂ NUMAI ÎN ARHIVELE INSTITUȚIILOR. EA TRĂIEȘTE ȘI ÎN MEMORIA OAMENILOR CARE I-AU STRĂBĂTUT STRĂZILE, I-AU LOCUIT CASELE ȘI I-AU VĂZUT SCHIMBĂRILE CU PROPRIII OCHI.

Redacția Hemeiuș 100% Online

(surse: 1. Eugenia Mărioara Mihalcea, „Bacăul de la rural la urban. Străzile și numerotarea caselor în secolul al XIX-lea”, Acta Bacoviensia, vol. IV/2009, p. 63, https://biblioteca-digitala.ro/reviste/acta-Bacoviensia/04_Acta-Bacoviensia_Anuarul-Arhivelor-Bacau_IV_2009.pdf; 2. Florin Bălănescu, „Strada Mare din Bacău”, Revista Luceafărul, https://luceafarul.net/strada-mare-din-bacau; 3. Ioan Bîșcă, „Autogara și Pompierii vechi”, Deșteptarea, 29 august 2018, https://www.desteptarea.ro/autogara-si-pompierii-vechi/; 4. „Cortul cu amintiri”, Ziarul de Bacău, 4 octombrie 2004, https://ziaruldebacau.ro/cortul-cu-amintiri/; 5. Ordinul Arhitecților din România, „re:START BACĂU”, concurs de idei pentru revitalizarea centrului municipiului, 2025, https://oar.archi/concursuri/cu-gir-oar/restart-bacau/; 6. Ordinul Arhitecților din România, proiectul 102 – SB2511, https://oar.archi/concursuri/cu-gir-oar/restart-bacau/galerie-proiecte/102-sb2511/; 7. Fotografia panoramică publicată în presa locală, purtând marcajul „Arhiva Deșteptarea”, atribuită anilor ’80.)