CAZUL DOMNULUI CARE A RĂMAS ÎN AFARA FRIZERIEI. PAMFLET ASUPRA UNEI URGENȚE ESTETICE DE INTERES PUBLIC

PAMFLET | SATIRĂ SOCIALĂ | UMOR | MORAVURI CONTEMPORANE

Tudor Aurelian

Sunt momente în viața unei comunități când cetățeanul responsabil nu mai poate trece nepăsător pe lângă anumite fenomene. Vezi o groapă în asfalt, sesizezi Primăria. Vezi un cablu căzut, suni la Electrica. Vezi fum, chemi pompierii.

Dar ce faci când întâlnești un om care pare că de cincisprezece ani nu mai are nicio relație diplomatică nici cu frizerul, nici cu croitorul, nici cu oglinda?

Aici legislația tace. Și rău face. Cazul merită studiat.

Avem, așadar, un cetățean.

La prima vedere, pare rezultatul unei negocieri nereușite între un Moș Crăciun aflat în șomaj tehnic, un pustnic coborât accidental din munți și un extraterestru care a primit informații incomplete despre moda pământenilor.

Îl privești. Mai privești o dată.

Poate este spectacol. Poate este performance. Poate este protest împotriva industriei textile. Poate este experiment sociologic.

Nu. Omul doar s-a îmbrăcat. Aici începe drama.

## 1. COALIȚIA VESTIMENTARĂ CARE NU MAI POATE FI SALVATĂ

Hainele nu par alese. Par repartizate de o comisie care a pus pe masă cinci saci și a decis:

— Lui dați-i de acolo.

— Dar nu sunt mărimea lui.

— Nu contează.

— Nu se potrivesc între ele.

— Cu atât mai bine.

Pantalonii par să aparțină unui om. Cămașa, altuia. Haina, unui al treilea.

Pantofii nu par să cunoască pe nimeni.

Fiecare piesă vestimentară are propria biografie. Între ele nu există familie, prietenie sau măcar relații de bună vecinătate.

Există doar coincidența geografică de a se afla, în aceeași zi, pe același trup.

Un asemenea ansamblu nu se poate numi ținută.

Este coaliție.

Și, ca orice coaliție prost alcătuită, nu funcționează.

Pantalonii trag într-o direcție. Puloverul, în alta. Haina nu răspunde la telefon. Pantofii amenință că ies de la guvernare.

Iar omul merge înainte cu gravitatea unui premier care declară că totul este sub control.

Nu este.

## 2. BARBA CARE A DEVENIT PROBLEMĂ DE CADASTRU

Ajungem la barbă.

Doamnelor și domnilor, aici trebuie să devenim serioși.

Aceasta nu mai este o simplă problemă cosmetică.

Este cadastru.

Barba ocupă teritoriu. Are suprafață. Are volum. Probabil are și microclimat.

Dacă lucrurile continuă în ritmul actual, în câțiva ani ar putea fi înscrisă separat în cartea funciară.

Nu este tunsă. Nu este aranjată. Nu este modelată.

Barba aceasta nu acceptă autoritate.

Crește unde dorește. Coboară unde dorește. Se extinde cât dorește.

Este, practic, o republică autonomă în partea inferioară a feței.

Nici părul nu stă mai bine.

Pare să fi primit, cu mulți ani în urmă, libertate totală de mișcare și să fi profitat din plin.

Există frizuri rebele, boeme, artistice.

Aceasta nu mai este frizură. Este vegetație spontană.

Ca și cum proprietarul capului ar fi plecat într-o călătorie și ar fi lăsat părul în administrare provizorie.

Administrația provizorie a devenit definitivă.

## 3. DOI METRI ȘI JUMĂTATE PÂNĂ LA CIVILIZAȚIA FOARFECII

Și atunci se produce miracolul. Îl vezi în fața unui salon.

SALON. Cu lumină. Cu oglinzi. Cu foarfece. Cu mașini de tuns.

Cu profesioniști pregătiți exact pentru asemenea intervenții.

Între cetățean și salon sunt, să presupunem, doi metri și jumătate. Atât.

Istoria omenirii a traversat oceane, a trecut munți, a trimis oameni pe Lună și a construit acceleratoare de particule.

Iar omul nostru nu traversează doi metri de trotuar și o ușă de sticlă.

Stă. Se uită. Așteaptă.

La ce? Nu știm.

Poate trebuie convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Poate trebuie aviz.

Poate este necesară autorizație de construire pentru intervenția asupra bărbii.

Poate frizerul cere certificat de urbanism.

Altfel nu se explică.

Omule! Intră!

Nu te mai uita la salon ca la Palatul Buckingham.

Nu trebuie invitație. Nu vine nimeni să-ți întindă covorul roșu.

Deschizi ușa. Spui bună ziua. Te așezi. Restul este știință.

## 4. OPERAȚIUNEA DE RECUPERARE A BĂRBATULUI

Frizerul va avea, probabil, un mic moment de tăcere.

Este firesc. Profesioniștii au și ei emoții.

Va analiza situația. Va privi barba. Va privi părul. Va privi din nou barba.

Poate va chema un coleg.

— Vasile, vino puțin.

— Ce este?

— Avem unul greu.

— Cât de greu?

— Vino să vezi.

Vasile va veni.

Se va uita.

Va da din cap.

Apoi va întreba cu prudență:

— De unde începem?

Aici clientul nu trebuie să dea indicații. Nicidecum.

Nu spui: „Luați puțin din vârfuri.”

Nu, domnule!

„Puțin din vârfuri” era posibil acum opt ani.

Acum trebuie proiect. Studiu de fezabilitate. Expertiză. Intervenție integrată.

În primul rând, trebuie descoperită fața.

Pentru că undeva, sub această vegetație, există probabil o față.

Poate chiar una reușită.

Deocamdată avem numai indicii. Un nas. Doi ochi. O porțiune de frunte.

Restul trebuie excavat. Cu răbdare. Cu profesionalism. Cu respect pentru patrimoniu.

După prima jumătate de oră, poate apărea un obraz.

La o oră, celălalt.

La nouăzeci de minute, există speranțe serioase pentru maxilar.

La final, frizerul ar putea ieși în fața presei și declara solemn:

„Operațiunea s-a încheiat cu succes. Bărbatul a fost recuperat.”

## 5. DREPTUL DEMOCRATIC LA GUST PROST

Urmează hainele.

Aici nu mai avem nevoie de profesioniști de elită. Avem nevoie doar de măsură.

Literalmente. Centimetru. Talie. Umeri. Lungime.

Pentru că există un adevăr pe care industria modei pare să-l fi transformat într-un secret de stat:

Hainele arată, de regulă, mai bine când sunt mărimea celui care le poartă.

Revoluționar, știu.

Nu trebuie costum de trei mii de euro.

Nu trebuie pantofi italienești.

Nu trebuie parfum franțuzesc.

Trebuie doar ca omul și pantalonul să fi fost informați că urmează să conviețuiască.

Dar cazul are și o dimensiune filozofică.

Omul modern poate ajunge să confunde libertatea cu absența oricărui criteriu.

„Mie îmi place așa.” Perfect.

Și vecinului poate să-i placă gardul verde fosforescent. Altuia, gresia pe fațada casei. Un al treilea poate considera că trei lei de plastic în curte reprezintă culmea artei peisagistice.

Dreptul la gust prost există.

Este unul dintre cele mai democratice drepturi imaginabile.

Îl poate exercita oricine. Poți purta barbă cât dorești. Poți avea părul până la brâu. Poți purta haine cu două mărimi mai mari.

Este alegerea ta.

Dar libertatea de a alege nu obligă pe nimeni să declare automat că alegerea reprezintă o revoluție estetică.

Uneori este stil. Alteori este doar dezordine.

Și niciuna dintre variante nu justifică intervenția autorităților.

Cel mult, intervenția voluntară a unui frizer.

## 6. OGLINDA CARE N-A CERUT NICIODATĂ SPOR DE CONDIȚII VĂTĂMĂTOARE

Și ce este mai comic?

Salonul este acolo. La doi pași. Foarfeca te așteaptă. Pieptenele te așteaptă. Oglinda, săraca, mai are puțină speranță.

Intră! Nu pentru noi. Pentru tine.

Și puțin pentru oglindă. Oglinda aceasta a dus greul. Ani întregi ți-a spus adevărul în fiecare dimineață.

Tu ai ignorat-o. N-a protestat. N-a făcut grevă. N-a cerut spor de condiții vătămătoare.

A stat pe perete și și-a făcut datoria.

Merită și ea o zi bună. Așa că intră în salon. Așază-te.

Și când omul cu foarfeca te întreabă:

— Cum să vă tund?

Nu complica lucrurile. Nu veni cu fotografii. Nu cere „ceva modern”. Nu cere „puțin rebel”.

Rebel ai fost suficient. Spune-i doar atât:

— Domnule, redați-mă societății!

Și lasă profesionistul să lucreze.

Poate că după două ore vei ieși alt om. Nu pentru că barba lungă ar fi o vină, părul rebel o infracțiune sau hainele nepotrivite o amenințare la adresa ordinii publice.

Ci pentru că, uneori, cea mai mare revoluție personală începe cu un gest ridicol de simplu.

Deschizi o ușă. Te așezi pe un scaun. Și accepți să faci o schimbare.

Iar trecătorii se vor uita la tine și nu vor mai încerca să stabilească dacă ai coborât din munți, ai fugit dintr-un ordin monahal sau ai fost uitat pe Pământ de o navă extraterestră.

Te vor privi și vor spune simplu:

— Uite, domnule, un bărbat!

ȘI, DUPĂ ATÂȚIA ANI DE CONFUZIE ESTETICĂ, ACEASTA AR FI APROAPE O VICTORIE NAȚIONALĂ.

(Pamflet. Personaj fictiv, neidentificabil. Dialogurile și situațiile descrise sunt construcții satirice.)