„DACĂ NU AM PUTUT EU, O SĂ POATĂ ALTCINEVA”. LEGENDA BISERICUȚEI CARE, DUPĂ ZECI DE ANI, A APĂRUT PE DEALUL HEMEIUȘULUI

Cu zeci de ani în urmă, un preot ar fi venit pe dealurile Hemeiușului cu gândul să ridice un mic schit. Nu a reușit. A plecat, dar i-ar fi spus mai târziu unui ucenic: „Dacă nu am putut eu, o să poată altcineva, dacă este vrerea Domnului”. Nu avem încă documente care să transforme această mărturie orală în fapt istoric demonstrat. Dar după zeci de ani, pe dealul de deasupra Hemeiușului chiar a apărut o biserică. Iar povestea felului în care a fost ridicată este la fel de neobișnuită: o rugăciune rostită pe deal în seara de 28 august, un telefon primit a doua zi de la un necunoscut, un ctitor care a dorit să rămână anonim și o bisericuță de lemn ridicată în aproximativ 40 de zile.

La capătul Străzii Liniștii, dincolo de ultimele case ale Hemeiușului, drumul urcă spre cimitir.

Mai sus este pădurea.

Mai jos se deschide panorama peste Hemeiuș, spre Bacău și localitățile din jur.

Iar între cimitir și pădure se ridică acum un nou lăcaș de cult: paraclisul-capelă al cimitirului Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Istoria sa publică începe în 2026.

Legenda lui ar putea fi însă mult mai veche.

CU ZECI DE ANI ÎN URMĂ, CINEVA AR FI VRUT SĂ RIDICE AICI UN SCHIT

Povestea a ajuns la părintele paroh Andrei Antal abia recent, când actuala bisericuță era deja aproape terminată.

Potrivit relatării sale, cu câteva zeci de ani în urmă, un preot ar fi venit pe dealurile Hemeiușului cu intenția de a întemeia un schit foarte restrâns, unde să se nevoiască împreună cu câțiva frați.

Nu a reușit.

Vremurile și anumite persoane s-ar fi împotrivit proiectului, iar părintele ar fi fost îndepărtat din aceste locuri.

Ulterior, potrivit aceleiași mărturii, el i-ar fi spus unui ucenic:

„Dacă nu am putut eu, o să poată altcineva, dacă este vrerea Domnului.”

Aici trebuie trasată foarte clar granița dintre istorie și tradiția orală.

Nu cunoaștem deocamdată identitatea acelui preot.

Nu cunoaștem anul.

Nu avem documentul care să ateste tentativa de întemeiere a schitului.

Nu știm nici dacă locul avut atunci în vedere coincide exact cu amplasamentul actualei bisericuțe.

Prin urmare, nu putem prezenta episodul drept fapt istoric dovedit.

Putem însă consemna existența acestei mărturii.

Iar ceea ce s-a petrecut mult mai târziu pe același deal îi conferă astăzi o rezonanță aparte.

PESTE ANI, UN ALT PREOT AVEA ACELAȘI GÂND

Părintele Andrei Antal spune că dorința de a ridica o biserică în cinstea Sfântului Cuvios Iosif Isihastul exista în el de foarte mulți ani.

Nu poate indica momentul precis în care s-a născut.

L-a descoperit pe marele isihast athonit, i-a cercetat viața și a ajuns apoi în locurile în care acesta s-a nevoit în Sfântul Munte Athos.

A slujit, spune părintele Antal, Sfânta Liturghie în peștera în care Sfântul Iosif Isihastul și-a petrecut ultima parte a vieții.

De acolo, dorința a devenit tot mai concretă:

„Am simțit că într-o zi voi putea să-i ofer sfântului un loc de închinare.”

Dar între dorință și o biserică adevărată exista o distanță enormă.

TERENUL EXISTA. BISERICA, NU

Terenul pe care se află astăzi bisericuța fusese donat de familia Musteață.

Inițial, destinația acestuia era legată de morminte.

Ulterior, potrivit părintelui Antal, familia donatoare și-a exprimat dorința ca aici să fie realizat un complex format din biserică, turn-clopotniță, casă mortuară și casă praznicală.

Era un pas important.

Dar un teren și un gând nu ridică singure o biserică.

Iar părintele spune că, judecând lucrurile strict material, nu vedea de unde ar putea apărea resursele necesare.

Apoi a venit seara de 28 august.

28 AUGUST. RUGĂCIUNEA DE PE DEAL

Pe 28 august este sărbătorit Sfântul Cuvios Iosif Isihastul.

După o priveghere de toată noaptea, părintele Andrei Antal și credincioșii care participaseră la slujbă au urcat pe jos pe dealul de deasupra cimitirului.

Acolo au făcut un Acatist în cinstea sfântului.

La sfârșit, părintele a rostit o cerere foarte concretă:

„Sfinte Părinte Iosif, ajută-ne ca la anul ce vine să slujim măcar pe o placă de beton.”

În acel moment, spune el, construirea unei biserici părea, după logica resurselor disponibile, aproape imposibilă.

Nu exista sprijinul financiar care să transforme proiectul în realitate.

A doua zi a sunat telefonul.

A DOUA ZI, UN NECUNOSCUT A ÎNTREBAT DACĂ ȘTIE UN PREOT CARE VREA SĂ CONSTRUIASCĂ O BISERICUȚĂ

Acesta este probabil cel mai surprinzător episod al întregii istorii recente a lăcașului.

Potrivit mărturiei părintelui Andrei Antal, la numai o zi după rugăciunea de pe deal a fost contactat de o persoană.

Întrebarea acesteia era aproape neverosimil de precisă:

nu știe vreun preot care dorește să construiască o bisericuță?

Acea persoană avea să devină principalul ctitor al construcției.

Numele său nu este public.

Și nici nu va fi publicat împotriva voinței sale.

Ctitorul dorește să rămână anonim.

Părintele Antal explică alegerea prin cuvintele Evangheliei după Matei despre milostenia care nu trebuie făcută pentru a fi văzută și lăudată de oameni: „să nu știe stânga ta ce face dreapta ta”.

Conform informațiilor furnizate de paroh, aproximativ 75% din fondurile necesare ridicării bisericuței au fost suportate de ctitorul principal.

Restul de aproximativ 25% a provenit din fonduri proprii și din sprijinul câtorva familii apropiate bisericii.

Părintele Antal precizează explicit că, pentru ridicarea bisericuței, nu au fost strânse fonduri de la comunitate.

DIN ACEL MOMENT, GÂNDUL A ÎNCEPUT SĂ DEVINĂ PLAN

Telefonul a schimbat totul.

Proiectul a început să fie pus pe hârtie.

Prima întâlnire cu echipa de lucru – inițial, spune părintele, destul de sceptică – a avut loc chiar de Acoperământul Maicii Domnului, la 1 octombrie.

Apoi au urmat întrevederile ierarhice, discuțiile tehnice și organizarea logistică.

Proiectul a fost asumat la nivelul parohiei.

Iar în vara anului 2026, ceea ce fusese multă vreme doar un gând a început efectiv să se ridice de la pământ.

APROXIMATIV 40 DE ZILE

Lucrările principale de ridicare a bisericuței s-au desfășurat în lunile iunie și iulie 2026.

Aproximativ 40 de zile.

Construcția a fost realizată cu participarea unei echipe de muncitori voluntari, meșteri lemnari veniți din nordul țării.

Părintele Andrei Antal descrie bisericuța drept o copie fidelă, la scară 1:1, a bisericilor din Maramureș.

Are o amprentă la sol de aproximativ 90 de metri pătrați.

Materia primă a venit din mai multe locuri: o parte a lemnului din Maramureș, o parte din diferite zone ale Moldovei și o parte din surse locale.

Lemnul și dranița au fost donate.

Betonul și fierul au fost cumpărate.

Paratrăsnetele au fost suportate de parohie.

Instalația electrică a fost donată de o familie.

Un alt donator important este, potrivit părintelui Antal, o persoană pe care acesta a cunoscut-o în Sfântul Munte Athos.

Și aceasta dorește să rămână anonimă.

DE CE ARE BISERICUȚA DOUĂ HRAMURI LEGATE DE ATHOS

Noul lăcaș are trei hramuri:

Acoperământul Maicii Domnului;

Sfântul Cuvios Iosif Isihastul;

Duminica Sfinților Athoniți.

Dacă privim doar informațiile publice despre inaugurare, alegerea celor două hramuri athonite putea părea neexplicată.

Mărturia părintelui Andrei Antal completează însă această parte a istoriei.

Există experiența sa personală din Sfântul Munte.

Există apropierea spirituală de Sfântul Iosif Isihastul.

Există Liturghia despre care spune că a slujit-o în peștera sfântului.

Există rugăciunea din 28 august de pe dealul Hemeiușului.

Și există inclusiv legătura athonită cu unul dintre donatori.

Cele trei hramuri devin astfel parte din identitatea spirituală a proiectului.

30 SEPTEMBRIE 2026. BISERICUȚA INTRĂ ÎN ISTORIA PUBLICĂ A HEMEIUȘULUI

La 30 septembrie 2026, în ajunul Acoperământului Maicii Domnului, noul paraclis-capelă a fost inaugurat.

Au fost săvârșite slujba Aghiasmei și Vecernia unită cu Litia.

Slujba s-a desfășurat sub protia arhimandritului Nicolae Dănilă, consilier eparhial și coordonator al Sectorului Exarhat al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, împreună cu protoiereul Eugen-Ciprian Ciuche și ceilalți clerici prezenți.

Arhimandritul Nicolae Dănilă a vorbit despre altar ca despre o poartă între cer și pământ, evocând imaginea biblică a Scării lui Iacov.

De aici provine metafora „Poartă către cer” asociată ulterior locului.

Nu este denumirea oficială a bisericii.

Este imaginea teologică atribuită altarului.

Iar aici, între cimitir, pădure și cerul deschis deasupra dealului, metafora capătă și o dimensiune vizuală.

30 SEPTEMBRIE NU A FOST FINALUL

Bisericuța nu este încă terminată.

Urmează catapeteasma și icoanele, încălzirea în pardoseală, climatizarea și instalația de sonorizare.

Este prevăzut și un mic câmp fotovoltaic pentru independența energetică.

Vor urma amenajarea parcării, inclusiv spații destinate automobilelor electrice, pavarea curții, aducțiunea de apă, turnul-clopotniță și clopotele.

Proiectul presupune și realizarea unor terasamente pentru extinderea cimitirului.

Potrivit părintelui Antal, mormintele amenajate aici vor fi atribuite gratuit, aceasta fiind dorința familiei care a donat terenul.

În curte există deja și un mic foișor, gândit drept adăpost pentru familiile care vin la cimitir și sunt surprinse de vreme rea în timpul slujbelor de pomenire.

Costul final nu poate fi stabilit încă, deoarece proiectul continuă.

Părintele precizează că intrările și ieșirile sunt evidențiate în contabilitatea parohiei, iar pentru anumite donații există și un registru al Comitetului Parohial în care sunt consemnate contribuțiile familiilor.

După finalizarea tuturor lucrărilor va avea loc târnosirea.

Până atunci, parohia are binecuvântarea pentru oficierea slujbelor în interior, potrivit nevoilor sale.

BISERICUȚA NU A FOST RIDICATĂ NUMAI PENTRU CEI VII

Există însă o explicație a părintelui Andrei Antal care spune poate mai mult despre rostul construcției decât toate detaliile tehnice.

Bisericuța se află în cimitir pentru că este legată și de cei care nu mai sunt.

Prin ea, spune părintele, comunitatea dorește să-i cinstească, alături de Dumnezeu, pe „bunicii, părinții și strămoșii noștri care odihnesc în Cimitirul «din deal»”.

Împrejmuirea cimitirului, ordonarea lui, extinderea și construirea bisericuței sunt privite ca părți ale aceluiași gest de respect pentru înaintași.

Și tocmai aici povestea ajunge din nou la început.

„DACĂ NU AM PUTUT EU, O SĂ POATĂ ALTCINEVA”

Avem două istorii.

Prima rămâne, deocamdată, o mărturie orală.

Un preot necunoscut.

Un schit pe care ar fi vrut să-l ridice pe dealurile Hemeiușului.

O împotrivire.

O plecare.

Și o frază transmisă unui ucenic:

„Dacă nu am putut eu, o să poată altcineva, dacă este vrerea Domnului.”

A doua istorie se petrece sub ochii generației actuale.

Un alt preot își dorește de ani de zile o biserică închinată Sfântului Iosif Isihastul.

Ajunge la Athos.

Se întoarce.

Pe 28 august urcă împreună cu credincioșii pe deal și cere să poată sluji acolo, peste un an, „măcar pe o placă de beton”.

A doua zi primește telefonul unei persoane care caută tocmai un preot care vrea să construiască o bisericuță.

Apare ctitorul.

Încep pregătirile.

În vara următoare, bisericuța se ridică în aproximativ 40 de zile.

La 30 septembrie 2026 are loc inaugurarea.

Acestea sunt faptele și mărturiile pe care le avem.

Dacă între prima poveste și cea de-a doua există ceva mai mult decât o coincidență, jurnalismul nu poate decide.

Credința poate avea propriul răspuns.

Istoria va avea nevoie de documente.

Dar există un fapt pe care nu mai trebuie să-l demonstreze nimeni:

la capătul Străzii Liniștii, pe dealul cimitirului, bisericuța există.

Iar undeva în trecutul Hemeiușului rămâne de identificat preotul căruia îi sunt atribuite cuvintele care, după zeci de ani, par să fi primit un răspuns:

„Dacă nu am putut eu, o să poată altcineva, dacă este vrerea Domnului.”

( Surse: 1. declarațiile și relatarea oferite la 4 octombrie 2026 de pr. Andrei Antal, parohul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hemeiuș, privind geneza proiectului, tradiția orală despre tentativa mai veche de întemeiere a unui schit, legătura cu Sfântul Iosif Isihastul și Sfântul Munte Athos, terenul, ctitorii, finanțarea, construcția și lucrările viitoare; 2. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, relatarea oficială privind slujba și inaugurarea noului paraclis-capelă al cimitirului Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hemeiuș, 30 septembrie 2026; 3. documentația administrativă și urbanistică a Comunei Hemeiuș privind Strada Liniștii, cimitirul ortodox și zona Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”; 4. documentarea eparhială și istorică referitoare la Parohia și Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hemeiuș;)