DIN PARIS ÎN CAPITALA CRĂCIUNULUI! STRASBOURG 2025, ORAȘUL UNDE CASELE SE ÎMBRĂCAU DE SĂRBĂTOARE, IAR O TRADIȚIE DE PESTE 450 DE ANI REFUZA SĂ ÎMBĂTRÂNEASCĂ

DIN IARNA LUI 2025, PRINTRE BRAZII MONUMENTALI, CĂSUȚELE ALSACIENE ȘI CATEDRALA GOTICĂ, PÂNĂ LA NOUA EDIȚIE CARE SE DESCHIDE PE 27 NOIEMBRIE 2026. O POVESTE DESPRE LUMINĂ, OAMENI, TRADIȚII ȘI LUCRURILE PE CARE STRASBOURGUL LE POATE AMINTI CHIAR ȘI CELOR DIN HEMEIUȘ, FÂNTÂNELE ȘI LILIECI.

Mark ADRIAN | Corespondent de călătorii, HEMEIUȘ 100% ONLINE

DIN PARIS SPRE ALSACIA: SCHIMB TURNUL EIFFEL PE UN ORAȘ ÎNTREG ÎMBRĂCAT DE CRĂCIUN

Parisul rămâne în urmă cu Sena, Turnul Eiffel și toate motivele pentru care oamenii îl consideră una dintre cele mai seducătoare capitale ale lumii. La Gare de l'Est, trenurile de mare viteză pornesc spre estul Franței, iar Strasbourg se află la aproximativ o oră și trei sferturi cu cele mai rapide legături directe.

Este genul de călătorie care schimbă nu doar orașul, ci și atmosfera.

Parisul își etalează monumentele cu o eleganță aproape aristocratică. Strasbourgul, în preajma Crăciunului, preferă să lumineze tot ce poate fi luminat și să împodobească tot ce poate fi împodobit.

Aici, până și fațadele caselor par să participe la o competiție nescrisă. Unele sunt decorate cu globuri și ghirlande. Altele au ursuleți suspendați, crengi albe, reni, cai de carusel și personaje festive care par hotărâte să escaladeze clădirile până la acoperiș.

Mă opresc sub o arcadă strălucitoare. *Strasbourg, Capitale de Noël.*

Capitala Crăciunului. O titulatură suficient de ambițioasă încât aproape mă aștept să existe un prim-ministru al brazilor și un ministru al turtei dulci. În locul lor, găsesc oameni grăbiți, copii fascinați de lumini, comercianți, biciclete împinse prin mulțime și trecători care încearcă să se strecoare printre grupurile de vizitatori.

Orașul este festiv. Dar rămâne, din fericire, viu.

STRASBOURGUL ARE DOUĂ MOȘTENIRI CULTURALE ȘI O SINGURĂ OBSESIE DE DECEMBRIE

Pe măsură ce pătrund în centrul istoric, înțeleg de ce Strasbourgul nu poate fi confundat cu Parisul.

Alsacia păstrează un amestec de influențe franceze și germanice, vizibil în arhitectură, în numele locurilor, în tradițiile gastronomice și în identitatea sărbătorilor. Casele cu grinzi aparente din lemn au fațade deschise la culoare și acoperișuri înclinate. Ferestrele, uneori foarte apropiate, sunt încadrate de obloane și ornamente.

Pe o stradă, instalațiile luminoase formează o boltă de stele. Pe alta, perdelele de beculețe coboară peste carosabil, iar globurile suspendate par să plutească între fațade.

O femeie se oprește să privească o vitrină. Alături, un grup încearcă să treacă fără să se piardă în aglomerație. Din când în când, cineva ridică telefonul și blochează pentru câteva secunde deplasarea celorlalți.

Este una dintre micile inconveniențe ale turismului contemporan: toată lumea dorește o amintire frumoasă, de preferat fără ca în ea să apară ceilalți turiști.

La Strasbourg, această ambiție devine dificilă. Sunt prea mulți oameni și prea multe locuri pe care merită să le privești.

1570: ANUL ÎN CARE CRĂCIUNUL A PRIMIT O PIAȚĂ, DAR NIMENI NU AVEA NEVOIE DE INTERNET

Christkindelsmärik este una dintre cele mai vechi tradiții ale orașului. Târgul își are originea în 1570, în contextul Reformei protestante și al transformării obiceiurilor religioase din Strasbourg. Piața dedicată Pruncului Iisus a înlocuit vechiul târg asociat Sfântului Nicolae.

În 1870, Christkindelsmärik s-a stabilit în Place Broglie, iar în 1992 Strasbourgul și-a consolidat identitatea turistică prin conceptul *Capitale de Noël*.

Mă plimb printre căsuțele comerciale și încerc să privesc dincolo de prezent. Aici au venit generații de negustori și cumpărători, într-un oraș care a cunoscut transformări religioase, politice și economice profunde.

Astăzi, mesele sunt încărcate cu decorațiuni, biscuiți, obiecte artizanale și cadouri. Oamenii cumpără, compară, aleg, renunță și se răzgândesc. Se schimbă produsele și mijloacele de plată, dar gesturile rămân surprinzător de familiare.

Târgul continuă să fie un loc al întâlnirii. Numai că, între timp, întâlnirea a devenit și o industrie turistică de amploare.

Aceasta este una dintre contradicțiile interesante ale Crăciunului contemporan: o tradiție comunitară poate deveni succes economic tocmai pentru că reușește să conserve ceva din atmosfera care a făcut-o importantă.

PLACE KLÉBER: BRADUL CARE DOMINĂ PIAȚA ȘI ÎI TRANSFORMĂ PE ADULȚI ÎN COPII

În Place Kléber se ridică marele brad. Luminile îi acoperă coroana, ornamentele se succed în culori diferite, iar în jurul său oamenii formează o mulțime permanentă.

Mă îndepărtez câțiva pași pentru a-l privi întreg. Mai fac doi pași. Încă unul. Bradul nu pare dispus să încapă atât de ușor într-un singur câmp vizual.

Copiii privesc în sus. Adulții fac același lucru, numai că încearcă să păstreze expresia unor persoane care au mai văzut asemenea spectacole. În jur, fațadele vechi alcătuiesc fundalul unei piețe care funcționează ca punct de întâlnire al orașului.

Dar lângă spectacolul decorativ se desfășoară și o activitate mai puțin zgomotoasă. *Village du Partage*, inițiat în 2002, reunește organizații și proiecte de solidaritate. Prezența lui aici schimbă semnificația pieței.

Sub un brad monumental nu se află numai oameni pregătiți să cheltuiască, ci și organizații care încearcă să strângă resurse pentru cei aflați în dificultate. Mă întreb câți vizitatori ajung să cunoască această parte a evenimentului.

Lumina atrage imediat privirea. Solidaritatea cere puțin mai multă atenție.

CATEDRALA NOTRE-DAME: PIATRA CARE REZISTĂ SECOLELOR ȘI CĂSUȚELE CARE REZISTĂ PÂNĂ LA AJUN

Catedrala apare la capătul străzii, ridicându-se deasupra clădirilor și a instalațiilor luminoase. De aproape, fațada gotică este copleșitoare. Arcadele, sculpturile, ferestrele și ornamentele formează o geometrie atât de complexă, încât privirea nu mai știe unde să se oprească.

Piatra are nuanțe roșiatice, iar seara luminile îi accentuează reliefurile. La baza clădirii, căsuțele de lemn par miniaturi. Pe una dintre ele stă scris: *Vin chaud*. Vin fiert. O ofertă comercială exprimată atât de concis, încât nu mai are nevoie de explicații.

În apropiere, vizitatorii se adună lângă standuri. Paharele sunt ținute între palme, iar în jurul tejghelelor se formează mici grupuri de conversație.

Ridic din nou ochii spre catedrală. În același spațiu coexistă două dimensiuni ale Crăciunului: sărbătoarea religioasă, cu istoria și simbolurile sale, și sărbătoarea comercială, cu produsele, luminile și mulțimile ei.

Ele nu sunt identice. Și nici nu trebuie confundate. Una invită la reflecție spirituală. Cealaltă organizează întâlnirea publică în jurul unei perioade festive.

Strasbourgul le pune una lângă alta, iar vizitatorul este liber să decidă ce caută.

PETITE FRANCE: CASE CU BÂRNE, CANALE ȘI O FEREASTRĂ CARE SPUNE MAI MULT DECÂT O MIE DE GHIRLANDE

În Petite France, canalele se strecoară printre clădirile istorice, iar arhitectura cu grinzi aparente își dezvăluie o personalitate distinctă. Apa reflectă fațadele, iar ambarcațiunile înaintează pe lângă ziduri și parapete.

O casă cu acoperiș înclinat domină colțul unei străzi. La parter, un magazin continuă să primească vizitatori. Mai sus, ferestrele luminate arată că aici nu funcționează doar restaurante și prăvălii.

Orașul este locuit. Într-o altă stradă, vitrina unei librării este încărcată cu volume și discuri. La etaj, o fereastră deschisă lasă să se vadă câteva perne și textile așezate pe pervaz.

Mă opresc pentru un moment. Nu este cel mai spectaculos detaliu al Strasbourgului. Dar este unul dintre cele mai omenești. În timp ce mii de vizitatori admiră ornamentele, cineva își aerisește locuința.

Asta înseamnă că frumusețea unui oraș nu se reduce la ceea ce poate fi admirat din exterior. Ea include și viețile celor care îl locuiesc. Pentru turiști, o fațadă medievală este un obiectiv. Pentru un locuitor, este adresa de acasă. Și nu întotdeauna cele două experiențe se împacă fără dificultăți.

ALSACIA SE GUSTĂ: BREDELE, KOUGLOF ȘI O ÎNTREAGĂ CULTURĂ A MESEI

În piețele de Crăciun, identitatea regională nu se vede numai în arhitectură. Se regăsește și în gastronomie.

*Bredele* sunt biscuiții tradiționali de Advent, pregătiți în diferite forme și rețete. *Mannele*, figurinele de aluat asociate sărbătorii Sfântului Nicolae, aparțin aceleiași culturi a produselor festive. *Kouglof* are forma sa caracteristică, iar *flammekueche*, cu blat subțire, este un preparat bine cunoscut al Alsaciei.

Covrigii *bretzel* amintesc, la rândul lor, de moștenirea central-europeană.

Mă uit la standurile cu produse și la oamenii care așteaptă să fie serviți. Unii examinează cu atenție ofertele. Alții par deciși să cumpere înainte de a se răzgândi.

În fața unei căsuțe, cineva se oprește doar ca să citească meniul. De câteva ori își schimbă poziția. Apoi pleacă. Probabil că unele prețuri au și ele talentul de a trezi reflecții profunde.

Dincolo de umor, există aici o realitate simplă: sărbătorile pot deveni costisitoare. Pentru o familie, câteva gustări, băuturi și cadouri cumpărate într-o singură seară pot însemna o cheltuială considerabilă. Iar magia, oricât de frumos ar fi iluminată, nu anulează bugetul gospodăriei.

CRĂCIUNUL COMERCIANTULUI NU ESTE IDENTIC CU AL TURISTULUI

În jurul meu, vizitatorii se mișcă încet printre căsuțe. Pentru ei, atmosfera este motivul călătoriei. Pentru oamenii care lucrează aici, aceleași săptămâni înseamnă aprovizionare, program de lucru, servirea clienților și organizare.

În spatele fiecărui stand se află o activitate economică. În spatele fiecărei străzi curate și iluminate există servicii publice, lucrători, instalații și costuri de întreținere.

Este ușor să admiri un târg de Crăciun doar ca spectacol. Mai dificil este să vezi întreaga muncă pe care se sprijină.

Strasbourgul a încercat în ultimii ani să abordeze și problemele de mediu și de organizare. În 2025, evenimentul a obținut certificarea ISO 20121 pentru managementul sustenabil al evenimentelor, potrivit organizatorilor.

Certificarea nu dovedește că orice problemă este rezolvată. Arată însă că responsabilitatea organizării poate deveni un obiectiv explicit, verificabil și supus unor proceduri.

Un oraș nu devine mai bun doar pentru că strălucește. Devine mai interesant atunci când încearcă să explice și cum gestionează ceea ce strălucește.

UN ALT STRASBOURG: LOCUL ÎN CARE CADOURILE NU TREBUIE NEAPĂRAT SĂ FIE NOI

Mă gândesc la Marché OFF, inițiativa lansată în 2015 în cadrul programului de Crăciun al orașului. Spre deosebire de piețele tradiționale, acesta pune accent pe economia socială și solidară, reutilizarea obiectelor, ateliere și consum responsabil. Ideea pare aproape provocatoare într-o perioadă în care publicitatea repetă că orice sărbătoare trebuie însoțită de cât mai multe cumpărături.

Aici, mesajul este diferit. Un obiect poate avea valoare și dacă nu este nou. Un cadou poate fi util fără să fie scump. O parte din resurse poate fi orientată către inițiative sociale.

Nu este o soluție miraculoasă pentru problemele lumii. Dar oferă o perspectivă mai matură asupra sărbătorii. Crăciunul are nevoie de bucurie. Nu neapărat de risipă.

DE LA STRASBOURG LA FÂNTÂNELE: O LEGĂTURĂ PE CARE NU O GĂSEȘTI ÎN GHIDURILE TURISTICE

Pe măsură ce seara înaintează, mă gândesc la locurile din jurul Hemeiușului. La cele trei sate ale comunei: Hemeiuș, Fântânele și Lilieci. Nu caut în ele un Strasbourg în miniatură. N-ar avea niciun sens. Mă interesează însă felul în care fiecare comunitate își păstrează trecutul.

Târgul din Strasbourg este atestat din 1570. În istoria Fântânelelor, un document din 1470 consemnează donația moșiei către Mănăstirea Neamț de către Ștefan cel Mare, potrivit prezentării istorice a Primăriei Hemeiuș. Nu există o relație directă între cele două evenimente. Dar comparația cronologică spune ceva interesant. Înainte ca Strasbourgul să-și organizeze celebrul târg, un loc din actuala comună Hemeiuș avea deja o prezență documentară în istoria Moldovei.

Cele două comunități au urmat destine complet diferite. Strasbourgul și-a transformat o tradiție comercială și religioasă într-un eveniment internațional.

Fântânelele, Hemeiușul și Lilieciul au păstrat alte forme de memorie locală, legate de istoria moșiilor, de așezările rurale, de gospodării și de instituțiile comunității.

Apoi vine întrebarea care mă preocupă mai mult decât comparația dintre două date istorice. Cum se păstrează Crăciunul într-un sat? În tradiția moldovenească, colindatul, pregătirea mesei și întâlnirile de familie au un loc important. Dar ar fi greșit să afirm că toate aceste obiceiuri se practică astăzi identic în Hemeiuș, Fântânele și Lilieci, fără o cercetare locală.

Aș vrea să aflu ce colinde cunosc copiii, ce obiceiuri își amintesc bunicii și câte dintre pregătirile de altădată mai sunt prezente în gospodării. Câte familii își mai pregătesc împreună produsele de sărbătoare? Cât s-a schimbat colindatul? Ce tradiții au dispărut și care au căpătat forme noi?

Aceste întrebări merită puse oamenilor locului. Pentru că patrimoniul nu este numai ceea ce conservă muzeele. Este și ceea ce o comunitate transmite fără să realizeze întotdeauna cât de prețios este.

STRASBOURG 2026: TÂRGUL REVINE PE 27 NOIEMBRIE, DAR NU ORICÂND GĂSEȘTI CĂSUȚELE DESCHISE

Revin cu gândul la Strasbourg în noiembrie 2026, când orașul se pregătește pentru o nouă ediție. Organizatorii au anunțat deschiderea târgului vineri, 27 noiembrie 2026, la ora 14:00. Căsuțele vor funcționa până joi, 24 decembrie 2026, când programul se încheie la ora 18:00.

Între aceste două zile, programul general anunțat este 11:00–21:00. Acesta este un detaliu de reținut pentru cine își planifică o călătorie după Crăciun.

Târgul nu rămâne deschis până la Revelion. Pe 25 decembrie, căsuțele comerciale sunt deja închise.

Principalele spații festive se află în centrul istoric, inclusiv Place Broglie, Place Kléber și zona catedralei. Organizatorii recomandă vizitele în timpul săptămânii și dimineața, când aglomerația este de regulă mai redusă.

În centrul istoric, circulația automobilelor este restricționată în timpul târgului, iar transportul public și mersul pe jos sunt alternativele recomandate.

Există și o măsură pe care o consider interesantă: paharele reutilizabile sunt oferite cu o garanție de 1 euro. La returnarea paharului, suma se recuperează. Dacă este depus într-un punct special de colectare solidară, garanția poate fi donată unei asociații caritabile. Un euro. O sumă mică, dar un mecanism prin care reducerea deșeurilor poate fi asociată unui gest de solidaritate.

Dincolo de organizarea practică, noua ediție păstrează și o miză culturală. Cei care vin la Strasbourg nu trebuie să se limiteze la a cumpăra obiecte și a admira lumini. Pot descoperi istoria Crăciunului alsacian, patrimoniul orașului și relația dintre tradiție, turism și viața comunitară.

ULTIMA SEARĂ: CÂND LUMINILE SE VOR STINGE, STRASBOURGUL VA RĂMÂNE

Revin spre catedrală. Turnul gotic se ridică deasupra pieței, iar luminile festive se întind între clădiri. Sub ele, oamenii continuă să se plimbe. Căsuțele comerciale sunt deschise, vizitatorii își aleg ultimele cumpărături, iar orașul își trăiește una dintre acele seri în care trecutul și prezentul par să se întâlnească fără să se contrazică. Mă opresc într-un loc din care pot vedea deopotrivă fațadele luminate și catedrala.

Peste câteva săptămâni, ghirlandele vor fi strânse. Căsuțele vor dispărea. Piețele își vor recăpăta ritmul cotidian. Dar casele vor rămâne. Canalele vor continua să curgă printre ziduri. Iar tradiția târgului va aștepta un nou Advent.

Strasbourg nu este important numai pentru că se împodobește spectaculos. Este important pentru că a reușit să lege o sărbătoare de identitatea sa istorică și de viața comunității.

Mă gândesc încă o dată la Hemeiuș, Fântânele și Lilieci. Nu le trebuie milioane de lumini pentru a avea ceva de povestit. Le trebuie oameni care să-și cunoască istoria, să-și cerceteze tradițiile și să le transmită mai departe.

Aici, la Strasbourg, Crăciunul poate umple piețe întregi. Acasă, poate încăpea într-un colind, într-o gospodărie, într-o vizită sau într-un gest de ajutor. Și poate că nu ar trebui să alegem între aceste două feluri de a-l trăi.

Un oraș poate lumina toate străzile. Dar Crăciunul devine cu adevărat sărbătoare atunci când oamenii nu uită să lumineze și viața celor de lângă ei.