HEMEIUȘUL ISTORIC: FÂNTÂNELE, 1904–1930. CÂND PĂMÂNTUL ÎNSEMNA VIAȚĂ, IAR ȚĂRANII ÎȘI CEREAU DREPTURILE ÎN FAȚA PRIMĂRIEI

Cum se trăia în comuna care astăzi se numește Hemeiuș: moșia de peste 9.000 de hectare, tensiunile sociale din 1907, intervenția armatei, reforma agrară, copiii orfani, școala și începuturile modernizării rurale. O reconstituire istorico-jurnalistică a unei comunități aflate între puterea marilor proprietari și transformările sociale ale începutului de secol XX.

În martie 1907, locuitori din Lespezi s-au prezentat în număr mare la primăria comunei Fântânele, al cărei sediu se afla în satul Hemeiuș.

Nu veniseră pentru o sărbătoare, pentru un târg sau pentru o întrunire obișnuită.

Veniseră să ceară pământ.

Autoritățile fuseseră avertizate asupra nemulțumirilor. Prefectul și reprezentanții justiției fuseseră înștiințați, iar militarii și jandarmii fuseseră trimiși în zonă.

Revendicările sătenilor se întâlneau astfel cu autoritatea administrației și cu prezența forțelor statului.

Potrivit mărturiei preotului Alexandru Tăbăcaru, consemnate într-un memoriu din noiembrie 1907 și analizate ulterior de istoricul Dumitru Zaharia, locuitorii doreau să înainteze petiții proprietarului și autorităților pentru a obține pământ.

În spatele acestei scene se afla însă o problemă mult mai veche: cine deținea pământul, cine îl muncea și cine stabilea cât trebuia plătit pentru folosirea lui.

Aceasta este una dintre cheile înțelegerii vieții în Fântânele între 1904 și 1930.

Istoria comunei nu se rezumă la numele proprietarilor, la hotărârile administrative sau la schimbările de denumire. Este și istoria oamenilor care trăiau din munca pământului, a copiilor care încercau să ajungă la școală și a familiilor asupra cărora războiul și reforma agrară au lăsat urme adânci.

## I. O COMUNĂ NUMITĂ FÂNTÂNELE, ADMINISTRATĂ DIN HEMEIUȘ

În 1904, comuna a revenit oficial la denumirea Fântânele, după ce în anul 1900 primise numele Hemeiuș. Sediul administrației a rămas însă în satul Hemeiuș.

În 1930, comuna avea să revină la numele Hemeiuș.

Această succesiune este consemnată de istoricul oficial al Primăriei Hemeiuș.

De aceea, când discutăm despre Fântânele între 1904 și 1930, nu trebuie să confundăm comuna istorică cu satul Fântânele de astăzi și nici să presupunem că limitele administrative au rămas neschimbate până în prezent.

Comuna făcea parte dintr-un teritoriu cu o istorie funciară îndelungată. Istoricul local amintește moșia Fântânele încă din secolul al XV-lea, în legătură cu o danie atribuită lui Ștefan cel Mare către Mănăstirea Neamț.

De-a lungul secolelor, proprietatea a trecut prin mâinile mai multor familii boierești și princiare, inclusiv Cantacuzino și Schomburg-Waldenburg.

La începutul secolului XX, această moștenire istorică avea consecințe concrete pentru locuitori.

## II. 1904–1907: UN CASTEL, O MOȘIE ȘI OAMENI CARE AVEAU NEVOIE DE PĂMÂNT

Potrivit documentelor istorice valorificate de Dumitru Zaharia, moșia Fântânele avea în 1907 aproximativ 9.009 hectare și 66 de ari.

Era o proprietate de mari dimensiuni, alcătuită din terenuri agricole, păduri, fânețe, lunci și suprafețe destinate pășunatului.

În același spațiu geografic coexistau două realități sociale.

Una era reprezentată de reședința princiară, de Castelul Roșu și de patrimoniul funciar al familiei proprietare.

Cealaltă era lumea gospodăriilor rurale, în care posibilitatea de a întreține familia depindea, pentru numeroși locuitori, de accesul la pământul cultivabil și la resursele necesare creșterii animalelor.

Castelul și gospodăria țărănească aparțineau aceluiași peisaj, dar nu aceleiași condiții economice.

### Pământul nu era doar proprietate. Era hrană, muncă și supraviețuire economică

Într-o economie rurală dependentă de agricultură, o gospodărie avea nevoie de teren pentru cultivarea plantelor, de fânețe pentru hrana animalelor și de pășuni pentru întreținerea acestora.

Deținerea unei suprafețe insuficiente putea obliga familia să lucreze terenuri aparținând altora.

Documentul istoric din 1907 consemnează nemulțumirile sătenilor privind condițiile economice impuse de arendaș.

Conflictul nu privea numai existența marii proprietăți, ci și costul concret al folosirii pământului.

Această observație schimbă perspectiva asupra sărăciei rurale.

Nu era suficient ca un țăran să fie dispus să muncească. Trebuia să poată obține și dreptul de a lucra terenul, în condiții economice suportabile.

Totuși, izvoarele disponibile nu permit stabilirea numărului exact al familiilor fără pământ sau a venitului mediu al unei gospodării din Fântânele în 1904.

A vorbi despre dependența economică a unei părți a populației este justificat. A susține că toți locuitorii trăiau în aceeași sărăcie ar fi o generalizare nefundamentată.

## III. MARTIE 1907: CÂND CONFLICTUL AGRAR A AJUNS ÎN FAȚA PRIMĂRIEI

În primăvara anului 1907, răscoala țărănească se extindea în Moldova.

La nivelul județului Bacău, relatările istorice consemnează confruntări grave în zona Blăgești–Valea lui Ion, inclusiv victime ale intervenției militare.

Vestea acestor evenimente a ajuns și la Fântânele.

Preotul Alexandru Tăbăcaru, care conducea parohia locală, a încercat să-i îndemne pe săteni la calm.

Dar nemulțumirile nu mai puteau fi tratate ca simple discuții între vecini.

### Cronologia locală a tensiunilor din martie 1907

Începutul lunii martie. Preotul Alexandru Tăbăcaru discută cu sătenii nemulțumiți. Administratorul moșiei avertizează asupra mobilizării locuitorilor din Lespezi.

9 martie 1907. Locuitori din Lespezi se prezintă la primărie. Autoritățile mobilizează militari și jandarmi. Sătenii formulează petiții pentru pământ și cer un răspuns în opt zile.

15 martie 1907. Locuitori ortodocși și catolici revin pentru răspuns. Reprezentanții proprietății și ai arendașului anunță concesii economice.

După negocieri. Unii participanți continuă să fie nemulțumiți. Mai mulți conducători ai protestului sunt reținuți și duși la Bacău, potrivit relatării istorice.

Această cronologie este reconstituită pe baza articolului profesorului Dumitru Zaharia, care valorifică memoriul preotului Alexandru Tăbăcaru. Documentul original necesită confruntare arhivistică.

### Cât costa nemulțumirea țăranilor?

La întâlnirea din 15 martie, reprezentanții moșiei au anunțat reduceri ale unor prețuri și taxe.

Documentul consemnează o reducere cu 50 de bani pe prăjină pentru terenul arabil, o reducere cu 80 de bani pentru iarbă, în termenii utilizați de sursă, și scăderea unei taxe pentru pășunatul vitelor de la 26 la 20 de lei.

Ultima modificare reprezenta o reducere de aproximativ 23,08%.

Cifrele sunt importante deoarece transformă o nemulțumire socială generală într-o dispută economică precisă.

Nu știm însă dacă toate concesiile promise au fost aplicate integral și pe ce durată.

De asemenea, fără cunoașterea unităților contractuale și a puterii de cumpărare, nu putem converti responsabil aceste sume în echivalente monetare actuale.

### Solidaritate între ortodocși și catolici. Dar și o ruptură între preot și o parte dintre săteni

Memoriul din 1907 arată că locuitorii ortodocși și catolici au susținut revendicări agrare comune.

În același timp, preotul Alexandru Tăbăcaru a încercat să împiedice extinderea protestului și să medieze conflictul.

Unii săteni l-au acuzat că ar fi de partea proprietarului și a arendașului.

Acest episod este deosebit de relevant pentru istoria microsocială.

Apartenența religioasă nu a împiedicat solidaritatea economică, iar autoritatea bisericească nu a fost suficientă pentru a elimina nemulțumirile sociale.

Nu avem dovezi, în sursa examinată, că în comuna Fântânele ar fi existat morți prin împușcare în timpul acestor evenimente.

Dar nici nu putem reduce episodul la o negociere lipsită de constrângere: armata a fost prezentă, iar unii protestatari au fost reținuți.

## IV. DUPĂ 1907: PĂMÂNTUL RĂMÂNE ESENȚIAL, DAR ȘCOALA DESCHIDE O ALTĂ CALE

Viața comunității nu se desfășura exclusiv în jurul conflictelor agrare.

Școala și biserica reprezentau instituții importante în organizarea vieții locale.

Istoria începuturilor școlii conține însă o neconcordanță documentară care trebuie recunoscută.

Cronologia publicată de Școala Gimnazială „Grigore Tăbăcaru” indică anul 1858 pentru înființarea primei școli mixte, finanțate de principesa Pulcheria Cantacuzino.

Nota introductivă a aceleiași cronologii indică însă 1861, iar pagina Primăriei dedicată educației menționează 1859.

Prin urmare, anul exact al întemeierii necesită confruntarea documentelor originale.

Cert este că învățământul organizat exista în localitate cu mult înainte de 1904.

Această diferență de datare nu trebuie ascunsă prin alegerea arbitrară a unei singure variante.

### Învățătorii și preoții, între autoritate și modernizare

În cronologia școlii apar numele lui Vasile Mascan, Alexandru Tăbăcaru, Grigore Tăbăcaru, Aglaia Tăbăcaru și Ion Bratu.

Este importantă și diferența dintre funcțiile lor.

Un preot-învățător putea avea un rol în educația copiilor, în viața religioasă și în relațiile comunitare, dar aceste atribuții nu trebuie confundate cu cele ale administrației comunale.

În cazul lui Alexandru Tăbăcaru, evenimentele din 1907 arată tocmai complexitatea unei asemenea poziții: educator, cleric și mediator într-o societate marcată de tensiuni economice.

Documentele Primăriei mai menționează apariția unei școli în satul Fântânele în 1910 și existența unei școli primare în fostul sat Andrieșești în 1918.

Aceste informații indică o extindere a rețelei educaționale, deși numărul elevilor și continuitatea funcționării fiecărei instituții necesită documentare suplimentară.

## V. PRIMUL RĂZBOI MONDIAL: O COMUNITATE RURALĂ ÎN FAȚA UNEI CATASTROFE NAȚIONALE

Între 1916 și 1918, participarea României la Primul Război Mondial a afectat profund societatea rurală.

Istoricul oficial al comunei consemnează participarea locuitorilor din satele actualului Hemeiuș la război.

Într-o gospodărie agricolă, mobilizarea unui bărbat apt de muncă putea schimba organizarea întregii familii.

Dar pentru Fântânele nu au fost identificate încă registre complete care să arate câți bărbați au fost mobilizați, câți au murit, câți s-au întors răniți și câte familii au rămas fără principalul lor sprijin economic.

Așadar, efectele războiului pot fi explicate prin contextul național, dar dimensiunea lor locală nu trebuie inventată.

Un fapt documentat indică însă existența unor nevoi sociale importante după război: înființarea unui orfelinat.

## VI. 1919: ORFELINATUL „PRINCIPELE MIRCEA” ȘI CEI 150 DE COPII

În anul 1919 a fost înființat Orfelinatul „Principele Mircea”, asociat familiei princiare Schönburg.

Cronologia școlară consemnează un ansamblu de 20 de clădiri și aproximativ 150 de copii orfani care frecventau școala primară și școala de meserii ale instituției.

Aceste date schimbă perspectiva asupra istoriei locale.

Pe același teritoriu în care, cu doisprezece ani înainte, țăranii revendicau pământ, exista acum o instituție dedicată copiilor lipsiți de sprijin familial și pregătirii lor școlare și profesionale.

Nu știm câți dintre cei 150 de copii proveneau efectiv din comuna Fântânele.

Nici nu putem atribui automat tuturor statutul de orfani ai Primului Război Mondial fără verificarea registrelor instituției.

Orfelinatul reprezenta o instituție de protecție și educație, dar existența sa nu dovedește singură că întreaga comunitate devenise mai prosperă.

## VII. REFORMA AGRARĂ: DIN CELE 9.009 HECTARE, CÂT A AJUNS LA ȚĂRANI?

După Primul Război Mondial, reforma agrară a modificat structura marii proprietăți.

Istoricul oficial al comunei atribuie reformei din perioada 1920–1921 exproprierea a 9.009 hectare, dintre care:

- 5.761 hectare au rămas în proprietatea statului; - 3.248 hectare au fost destinate împroprietăririi țăranilor din mai multe localități.

Cele două suprafețe însumează 9.009 hectare.

Raportate la total, ele reprezintă:

63,95% – teren rămas statului;

36,05% – teren destinat împroprietăririi.

Această împărțire permite o constatare importantă.

Doar puțin peste o treime din suprafața indicată a fost destinată împroprietăririi țăranilor.

Dar nu putem interpreta automat celelalte 63,95% drept teren agricol care ar fi putut fi distribuit gospodăriilor. Suprafețele aveau categorii de folosință diferite, inclusiv păduri și alte terenuri.

Există și o precizare documentară necesară: moșia din relatarea referitoare la 1907 avea 9.009 hectare și 66 de ari, în timp ce istoricul reformei agrare menționează 9.009 hectare.

Apropierea numerică nu este suficientă pentru a afirma identitatea cadastrală exactă.

Mai important, nu cunoaștem încă numărul beneficiarilor din fiecare sat, suprafețele primite de fiecare familie sau eventualele obligații financiare asociate împroprietăririi.

Fără aceste registre, putem demonstra transformarea structurii proprietății, dar nu putem calcula câștigul material al fiecărei gospodării.

## VIII. 1920–1924: COPIII ÎNSCRIȘI LA ȘCOALĂ ȘI ADULȚII CARE ÎNCERCAU SĂ RECUPEREZE ANII PIERDUȚI

În anul 1920, Școala Primară din Hemeiuș consemna:

171 de elevi înscriși;

144 de elevi frecvenți.

Raportul matematic dintre cele două valori este de 84,21%.

Totuși, termenul istoric „frecvenți” nu poate fi echivalat automat cu rata modernă de prezență zilnică, iar diferența de 27 de elevi nu poate fi declarată abandon școlar fără consultarea registrelor.

În 1924 sunt consemnate și cursuri pentru adulți, cu 16 persoane înscrise și cinci absolvenți ai clasei a V-a.

Această inițiativă arată că educația începea să se adreseze și celor care nu urmaseră în mod obișnuit traseul școlar.

Nu știm câți dintre cursanți proveneau din familii agricole, câți aveau deja competențe de citire sau care au fost motivele neabsolvirii pentru ceilalți participanți.

Dar există un contrast istoric relevant.

În 1907, un grup de săteni mergea la primărie pentru a revendica pământ.

În 1924, un alt grup de locuitori intra într-un program de educație pentru adulți.

Cele două fapte nu reprezintă etape ale aceleiași biografii, dar ilustrează două nevoi fundamentale ale societății rurale: accesul la resurse economice și accesul la educație.

## IX. CUM SE TRĂIA, CONCRET, ÎN FÂNTÂNELE?

O reconstituire istorică responsabilă trebuie să arate nu numai ceea ce știm, ci și limitele informațiilor disponibile.

Munca. Agricultura și exploatarea terenurilor moșiei aveau o importanță economică majoră. Nu se cunoaște însă distribuția completă a populației pe ocupații.

Proprietatea. Marea proprietate funciară a influențat profund viața economică locală și a fost modificată substanțial prin reforma agrară.

Veniturile. Sunt documentate dispute privind prețurile de utilizare a terenurilor, dar nu și bugetele complete ale gospodăriilor.

Alimentația. Nu există suficiente date locale pentru reconstituirea exactă a meniului obișnuit al familiilor. Descrierile alimentației țărănești din alte regiuni pot constitui doar elemente comparative.

Locuințele. Materialele de construcție, numărul camerelor și condițiile locative nu pot fi cuantificate riguros din sursele examinate.

Educația. Existau școli, date de înscriere pentru 1920 și cursuri pentru adulți în 1924.

Sănătatea. Nu sunt confirmate statistici locale complete privind medicii, bolile și mortalitatea.

Protecția socială. Este documentată existența Orfelinatului „Principele Mircea” din 1919.

Viața religioasă. Comunitățile ortodoxe și catolice sunt documentate inclusiv prin evenimentele din 1907.

### Ce ne spune această imagine incompletă?

Că Fântânele nu era o comunitate statică.

Existau raporturi economice inegale, tensiuni între săteni și marii proprietari, instituții religioase influente, școli în dezvoltare și, după război, noi forme de protecție socială.

Dar nu există suficiente date pentru a construi o gospodărie „tipică” și a pretinde că aceasta reprezintă toate familiile comunei.

O gospodărie cu pământ propriu, una dependentă de arendă și una ai cărei membri obțineau venituri din alte activități puteau avea situații materiale foarte diferite.

Adevărata istorie socială începe tocmai acolo unde documentele permit diferențierea acestor categorii.

## X. CE A SCHIMBAT REFORMA AGRARĂ ȘI CE NU PUTEM DOVEDI ÎNCĂ

La nivel macrosocial, intervalul 1904–1930 cuprinde transformări majore ale României: răscoala țărănească, războiul, reorganizarea proprietății funciare și extinderea educației.

La nivel microsocial, efectele se manifestau în gospodării, în relațiile dintre săteni, în accesul la pământ și în oportunitățile copiilor.

Dar schimbarea instituțiilor nu echivalează automat cu o creștere uniformă a bunăstării.

Reforma agrară putea îmbunătăți situația unor familii, fără să elimine toate vulnerabilitățile economice.

Școala putea oferi noi oportunități, fără ca fiecare copil să beneficieze efectiv de ele.

Orfelinatul putea proteja copii aflați în dificultate, fără să însemne dispariția sărăciei.

Aceste distincții sunt esențiale pentru a evita transformarea istoriei într-o poveste simplificată despre progres inevitabil.

## XI. 1930: COMUNA ÎȘI SCHIMBĂ NUMELE, DAR ISTORIA EI SOCIALĂ RĂMÂNE DE RECUPERAT

În 1930, comuna a revenit oficial la numele Hemeiuș.

În cei 26 de ani analizați, teritoriul traversase schimbări importante.

Marea proprietate funciară fusese supusă exproprierii.

Oamenii care, în 1907, cereau pământ în fața primăriei deveniseră martorii unei reorganizări profunde a proprietății.

Războiul produsese consecințe sociale grave, iar instituții precum Orfelinatul „Principele Mircea” răspundeau unor nevoi de protecție și educație.

Școala se dezvoltase, iar cursurile pentru adulți indicau o preocupare pentru extinderea instruirii.

Totuși, o întrebare rămâne fără răspuns definitiv:

Cât din această transformare a ajuns efectiv în bunăstarea fiecărei familii din Fântânele?

Răspunsul nu poate fi extras numai din istoricul unei moșii, dintr-un memoriu clerical sau dintr-o cronologie școlară.

El trebuie căutat și în registrele fiscale, în actele de împroprietărire, în evidențele populației, în bugetele comunale și în documentele păstrate de familii.

## CONCLUZIE: OAMENII DIN FÂNTÂNELE NU AU TRĂIT ÎN UMBRA ISTORIEI. AU FĂCUT PARTE DIN EA

La începutul secolului XX, Fântânele era o comună în care marea proprietate funciară influența profund viața economică.

În martie 1907, locuitorii au demonstrat că nu erau doar beneficiari sau victime pasive ale deciziilor luate de alții. Au formulat revendicări, au depus petiții și au încercat să schimbe condițiile în care puteau lucra pământul.

Statul a răspuns prin mobilizarea forțelor de ordine, iar reprezentanții proprietății au anunțat anumite concesii.

După război, reforma agrară a modificat structura funciară. Educația și protecția socială au căpătat o prezență instituțională mai puternică.

Nu știm încă dacă fiecare familie a trăit mai bine în 1930 decât în 1904.

Știm însă că lumea în care trăiau acești oameni se schimbase considerabil.

În Fântânelele de atunci, istoria nu se scria numai în castel, în cancelaria primăriei sau în registrele proprietarilor. Se scria și pe câmp, în fața primăriei, în băncile școlii și în viețile copiilor rămași fără sprijin familial.

Iar istoria comunei Hemeiuș de astăzi nu poate fi înțeleasă deplin fără recuperarea acestor destine.

## ÎNTREBĂRI JURNALISTICE LEGITIME ADRESATE AUTORITĂȚILOR ȘI INSTITUȚIILOR DEȚINĂTOARE DE DOCUMENTE

Către Primăria Hemeiuș, Consiliul Local Hemeiuș, structura județeană Bacău a Arhivelor Naționale, instituțiile muzeale, unitățile de învățământ și autoritățile bisericești, potrivit atribuțiilor și documentelor deținute:

1. Care sunt numele tuturor primarilor comunei Fântânele din perioada 1904–1930 și datele mandatelor lor?

2. Cine era primar în zilele de 9 și 15 martie 1907?

3. Se păstrează petițiile depuse de sătenii din Lespezi și Hemeiuș în martie 1907?

4. Ce documente există privind intervenția armatei și jandarmeriei în comună?

5. Cine au fost participanții reținuți în urma protestelor și ce măsuri au fost luate împotriva lor?

6. Care era populația comunei și a fiecărui sat component în 1904, 1912 și 1930?

7. Câte gospodării dețineau pământ înaintea reformei agrare și câte depindeau de arendă?

8. Există inventarele complete ale moșiei Schomburg-Waldenburg din perioada 1903–1921?

9. Ce documente cadastrale confirmă suprafața exactă expropriată?

10. Câte familii din comuna Fântânele au beneficiat efectiv de împroprietărire?

11. Ce suprafețe și ce obligații au revenit beneficiarilor?

12. Câți locuitori au fost mobilizați, răniți sau au murit în Primul Război Mondial?

13. Ce documente există privind finanțarea și funcționarea Orfelinatului „Principele Mircea”?

14. Din ce localități proveneau cei 150 de copii orfani menționați în cronologia școlii?

15. Care este anul exact al înființării primei școli din Hemeiuș: 1858, 1859 sau 1861, potrivit documentelor originale?

16. Ce evidențe explică diferența dintre cei 171 de elevi înscriși și cei 144 considerați frecvenți în 1920?

17. Ce registre există despre cursurile pentru adulți din 1924?

18. Care erau condițiile sanitare, accesul la servicii medicale și mortalitatea infantilă în perioada analizată?

19. Se păstrează bugetele comunale, registrele de impozite și documentele privind cheltuielile publice?

20. Ce fotografii, hărți, registre și mărturii autentice din perioada 1904–1930 pot fi puse la dispoziția publicului pentru reconstituirea istoriei sociale a comunei?

DREPTUL LA REPLICĂ ȘI CONTRIBUȚII DOCUMENTARE

HEMEIUȘ 100% ONLINE va integra rectificările fundamentate, documentele istorice și punctele de vedere comunicate de instituțiile și persoanele care dețin informații relevante.

Întrebările de mai sus constituie solicitări jurnalistice propuse, nu dovezi că instituțiile au fost deja contactate.

Redacția HEMEIUȘ 100% ONLINE

Surse: (1. https://primariahemeius.ro/comuna/istoric/; 2. https://primariahemeius.ro/comuna/educatie/; 3. https://scoalagrigoretabacaruhemeius.ro/despre-noi/; 4. https://scoalagrigoretabacaruhemeius.ro/706-2/; 5. https://ziaruldebacau.ro/recurs-la-istorie-112/; 6. https://ziaruldebacau.ro/recurs-la-istorie-111/;)