ISTORIA OFICIALĂ ȘI MAI PUȚIN OFICIALĂ A SFINTEI PARASCHEVA: FEMEIA DIN EPIVAT ALE CĂREI MOAȘTE AU TRAVERSAT IMPERII, RĂZBOAIE ȘI FRONTIERE ÎNAINTE DE A AJUNGE LA IAȘI

Sfânta Cuvioasă Parascheva este cunoscută în România drept ocrotitoarea Moldovei, dar povestea ei nu a început pe pământ românesc. Tradiția ortodoxă îi situează viața în secolul al XI-lea, într-o localitate din apropierea Constantinopolului. De acolo, istoria moaștelor sale trece prin Târnovo, Belgrad și Constantinopol, înainte de a ajunge la Iași, în anul 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu. Este o istorie alcătuită din hagiografie, documente, diplomație, rivalități politice, relatări despre miracole și experiențe colective. Pentru a o înțelege, trebuie să separăm ceea ce poate fi stabilit istoric de ceea ce aparține tradiției religioase.

PRIMA SURPRIZĂ: OCROTITOAREA MOLDOVEI NU S-A NĂSCUT ÎN MOLDOVA

Pentru numeroși români, numele Sfintei Parascheva este inseparabil de Iași. Aici se află racla cu moaștele sale. Aici este organizat, în fiecare octombrie, marele pelerinaj dedicat sărbătorii din 14 octombrie. Și tot aici, de aproape patru secole, cultul sfintei a devenit o parte importantă a vieții religioase.

Dar Sfânta Cuvioasă Parascheva nu s-a născut în Moldova. Potrivit tradiției hagiografice ortodoxe, ea s-a născut în Epivat, o localitate din Tracia răsăriteană, în apropierea Constantinopolului, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Regiunea se afla în lumea bizantină.

Sursele bisericești descriu familia sa ca fiind creștină și înstărită, iar copilăria drept una marcată de educație religioasă. Relatarea tradițională arată că Parascheva a manifestat de tânără preocupare pentru oamenii săraci și dorința de a renunța la bunurile materiale.

Aceste informații provin din scrieri hagiografice. Ele nu trebuie confundate cu o biografie modernă bazată pe registre de stare civilă, documente notariale sau mărturii contemporane verificabile. Pentru o persoană care ar fi trăit în secolul al XI-lea, asemenea surse administrative complete nu sunt disponibile în documentarea consultată. Prin urmare, este mai riguros să afirmăm că tradiția ortodoxă îi atribuie aceste fapte decât să le prezentăm pe toate ca episoade demonstrate independent.

O VIAȚĂ SCURTĂ, DESPRE CARE TRADIȚIA SPUNE MAI MULT DECÂT DOCUMENTELE

Relatările bisericești descriu plecarea tinerei Parascheva din mediul familial și intrarea în viața monahală. Ea ar fi petrecut o perioadă la o mănăstire din apropierea Constantinopolului, apoi ar fi mers în Țara Sfântă. Tradiția o situează și într-o comunitate monahală din regiunea Iordanului. Ulterior, s-ar fi întors în ținuturile natale, unde și-ar fi petrecut ultimii ani în rugăciune și asceză. Unele relatări bisericești indică vârsta de aproximativ 27 de ani la moarte. Dar data exactă a nașterii și a morții nu poate fi stabilită cu precizia cerută unei biografii contemporane.

O parte dintre episoadele vieții sunt cunoscute prin tradiția hagiografică, transmisă și redactată în context religios. Scopul principal al hagiografiei nu este identic cu acela al istoriografiei moderne. Hagiografia urmărește să prezinte un model de viață spirituală și să conserve memoria religioasă a unei persoane.

Istoria critică încearcă să stabilească datarea izvoarelor, autorii, contextul redactării și gradul de confirmare independentă a faptelor relatate.

Cele două abordări pot dialoga, dar nu trebuie confundate.

MOAȘTELE DESCOPERITE: ÎNTRE RELATARE RELIGIOASĂ ȘI PROBLEMĂ ISTORICĂ

Potrivit tradiției ortodoxe, după moarte, Parascheva ar fi fost înmormântată în apropierea localității natale. Mai târziu, trupul ei ar fi fost descoperit în împrejurări prezentate de scrierile bisericești ca miraculoase. Relatările hagiografice descriu vise, descoperirea trupului și recunoașterea sfințeniei sale.

Pentru credincioși, asemenea episoade fac parte din istoria sacră a cuvioasei.

Din perspectiva cercetării istorice, ele sunt mărturii despre formarea și transmiterea cultului. Dar nu pot fi verificate prin aceleași metode ca o hotărâre domnească, un act de donație sau un document de transport.

Nu am identificat dovezi contemporane secolului al XI-lea care să permită reconstituirea independentă, în fiecare detaliu, a împrejurărilor descoperirii moaștelor. Această limită trebuie recunoscută explicit. Ea nu reprezintă o judecată asupra credinței personale. Reprezintă diferența dintre tipurile de dovezi disponibile.

DE LA EPIVAT LA TÂRNOVO: CUM AU DEVENIT MOAȘTELE UN ELEMENT AL PRESTIGIULUI RELIGIOS ȘI POLITIC

În anul 1235, potrivit cronologiei publicate de Basilica.ro, moaștele Sfintei Parascheva au fost transferate la Târnovo, în spațiul statului medieval bulgar. Transferul a avut loc într-o lume în care relicvele sfinților dețineau o importanță religioasă, simbolică și politică majoră. Deținerea unor moaște venerate putea spori prestigiul unui centru urban și al autorităților care le protejau. Nu înseamnă că funcția religioasă era fictivă. Înseamnă că religia și puterea politică erau profund legate în lumea medievală.

Târnovo reprezenta un centru important al statului bulgar. Prezența moaștelor unei sfinte cinstite în lumea ortodoxă contribuia la profilul său religios. Mai târziu, transformările politice din Balcani au determinat alte mutări. Cronologia bisericească plasează moaștele la Belgrad, iar ulterior la Constantinopol. Aceste transferuri arată că istoria relicvelor nu poate fi separată de istoria politică a regiunii.

BELGRAD ȘI CONSTANTINOPOL: MOAȘTELE CARE AU URMAT SCHIMBĂRILE DE PUTERE DIN BALCANI

După perioada petrecută la Târnovo, moaștele sunt consemnate în tradiția istorică bisericească la Belgrad. În anul 1521, când orașul a fost cucerit de otomani, moaștele au fost duse la Constantinopol. Cronologia prezentată de Basilica.ro explică această mutare prin schimbările politice și prin intervenții ale autorităților religioase.

Din această perspectivă, traseul moaștelor reflectă și transformarea echilibrului de putere din Europa de Sud-Est. Imperiul Bizantin dispăruse în 1453. Statele medievale balcanice traversaseră cuceriri și reorganizări. Patriarhia Ecumenică își continua existența la Constantinopol, în condițiile dominației otomane. În acest context, relicvele religioase puteau fi mutate, protejate sau oferite altor centre ortodoxe.

Este important să nu prezentăm fiecare deplasare ca pe o simplă călătorie spirituală. Transferurile aveau loc într-un mediu în care autoritățile religioase, conducătorii politici și puterea otomană influențau posibilitățile concrete de circulație a relicvelor.

1641: CÂND VASILE LUPU A ADUS MOAȘTELE ÎN MOLDOVA

Momentul decisiv pentru istoria românească a Sfintei Parascheva este anul 1641. La 13 iunie, moaștele au fost așezate în biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitoria domnitorului Vasile Lupu. Data este consemnată în documentările publicate de Basilica.ro, Doxologia și AGERPRES. Acest eveniment reprezintă punctul de început al prezenței permanente a moaștelor în Moldova, cu excepția unor deplasări temporare ulterioare.

Potrivit istoriografiei bisericești, moaștele au fost oferite domnitorului Moldovei de Patriarhia Ecumenică, în semn de recunoștință pentru sprijinul financiar acordat. Relatările menționează plata unor datorii importante ale Patriarhiei față de autoritățile otomane. Este o informație care schimbă perspectiva convențională asupra evenimentului.

Aducerea moaștelor nu a avut loc într-un vid politic și economic. Ea a fost legată de relațiile dintre domnia Moldovei, Patriarhia Ecumenică și lumea otomană. Vasile Lupu urmărea și consolidarea prestigiului propriei domnii, într-o epocă în care ctitoriile religioase și sprijinul acordat instituțiilor bisericești reprezentau forme importante de legitimitate politică.

Aceasta este o interpretare istorică a contextului, nu o afirmație despre toate motivele personale ale domnitorului. Nu putem reduce evenimentul exclusiv la o tranzacție financiară. Dar nici nu putem elimina dimensiunea financiară și diplomatică din istoria documentată a transferului.

AU FOST MOAȘTELE CUMPĂRATE? O ÎNTREBARE CARE CERE MAI MULT DECÂT UN RĂSPUNS SPECTACULOS

În relatările populare apare uneori ideea că Vasile Lupu ar fi cumpărat moaștele. Această formulare simplifică un proces istoric complex. Sursele bisericești consultate descriu moaștele ca dar oferit de Patriarhia Ecumenică, în contextul ajutorului financiar acordat de domnitor. Existența unei legături între sprijinul financiar și transferul relicvelor este documentată în prezentările istorice.

Dar pentru a califica juridic operațiunea drept contract de vânzare-cumpărare ar fi necesare documente care să ateste o asemenea natură juridică. Nu am identificat în documentarea consultată un contract de vânzare-cumpărare a moaștelor. Prin urmare, formularea prudentă este aceea că relicvele au fost oferite domnitorului Moldovei într-un context de sprijin financiar și relații diplomatice.

Această precizare nu elimină întrebările despre raportul dintre religie, bani și putere. Le așază însă pe o bază documentară mai corectă.

DE LA CONSTANTINOPOL LA IAȘI: DRUMUL DIN 1641

Potrivit relatărilor istorice publicate de Basilica.ro și AGERPRES, moaștele au fost transportate de la Constantinopol pe Marea Neagră, până la Galați. Delegația care le însoțea cuprindea trei mitropoliți greci. De la Galați, racla a fost adusă către Iași, unde a fost întâmpinată cu solemnitate de domnitorul Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam, ierarhi, clerici și credincioși. La 13 iunie 1641, moaștele au fost așezate în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. Era una dintre construcțiile religioase reprezentative ale domniei lui Vasile Lupu.

Momentul a întărit legătura dintre Iași și cultul Sfintei Parascheva. În timp, aceasta a devenit una dintre cele mai importante forme de devoțiune ortodoxă din Moldova. Dincolo de semnificația religioasă, evenimentul a contribuit la prestigiul Iașului ca centru ecleziastic. Un oraș important politic dobândea și un reper religios venerat la scară regională.

1888: INCENDIUL CARE A DEVENIT UNUL DINTRE CELE MAI CUNOSCUTE EPISOADE ALE CULTULUI

Un episod central al istoriei moderne a moaștelor este incendiul produs în decembrie 1888. Potrivit relatărilor bisericești și documentării publicate de AGERPRES, incendiul a afectat încăperea în care se afla racla, în perioada în care Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” trecea prin lucrări.

Sursele religioase consemnează că, deși obiecte și materiale aflate în apropiere au ars, moaștele ar fi rămas neatinse. În tradiția credincioșilor, acest episod este interpretat drept o minune. Este necesară însă separarea a două afirmații.

Prima privește existența incendiului, eveniment istoric databil. A doua privește interpretarea religioasă a felului în care moaștele ar fi fost protejate.

O cercetare istorică poate analiza documentele despre incendiu, mărturiile și consecințele sale. Stabilirea unei intervenții supranaturale nu poate fi realizată prin simpla reproducere a relatărilor devoționale. Prin urmare, formularea corectă este că tradiția bisericească interpretează supraviețuirea moaștelor în incendiu ca pe un eveniment miraculos.

Nu trebuie prezentată interpretarea religioasă drept rezultat al unei expertize științifice.

1889: NOUA CASĂ A MOAȘTELOR, CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN IAȘI

În anul 1889, moaștele au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași. Catedrala fusese sfințită la 23 aprilie 1887, în timpul mitropolitului Iosif Naniescu, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Transferul din 1889 este consemnat în documentările Basilica.ro. Din acel moment, noua catedrală a devenit principalul loc de cinstire a moaștelor Sfintei Parascheva. Este locul cu care pelerinajul modern este asociat până în prezent.

Această schimbare a consolidat rolul Catedralei Mitropolitane în viața religioasă a Moldovei. Totodată, a contribuit la dezvoltarea tradiției pelerinajului anual din luna octombrie.

Dar istoria moaștelor nu s-a încheiat în 1889. Secolul al XX-lea avea să aducă alte episoade importante.

1944: CÂND MOAȘTELE AU FOST EVACUATE DIN FAȚA RĂZBOIULUI

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, înaintarea frontului a determinat evacuarea unor bunuri și obiecte religioase din zone considerate expuse. Moaștele Sfintei Parascheva au fost transportate în anul 1944 din Iași către zona Bucureștiului. Potrivit cronologiei Basilica.ro, între 10 aprilie și 27 octombrie 1944 s-au aflat la Mănăstirea Samurcășești din Ciorogârla. Ulterior, au fost aduse la București, la Catedrala Patriarhală, unde au rămas o perioadă pentru închinare. La sfârșitul lunii noiembrie 1944 s-au întors la Iași.

Acest episod este important deoarece arată că inclusiv obiectele religioase cu o semnificație majoră puteau fi afectate de deciziile luate în condiții de război. Mutarea moaștelor nu a fost numai un eveniment liturgic. A fost și o operațiune determinată de riscurile militare ale momentului. Istoria religioasă și istoria războiului s-au intersectat direct.

1947: ANUL ÎN CARE MOAȘTELE AU AJUNS ȘI PRIN JUDEȚUL BACĂU

Un episod de interes deosebit pentru cititorii din județul Bacău este procesiunea din anul 1947. Basilica.ro consemnează că moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost purtate atunci prin mai multe localități ale Moldovei, într-un context marcat de secetă. Traseul a inclus județele Iași, Vaslui, Roman, Bacău și Neamț, potrivit relatării istorice publicate de agenția de știri a Patriarhiei Române.

Pentru credincioși, procesiunea a avut semnificația unei rugăciuni colective. Din perspectiva istoriei sociale, ea reprezintă și o mărturie despre modul în care comunitățile răspundeau unei crize agricole și alimentare majore.

Dar prezența procesiunii în județul Bacău nu dovedește automat că racla a trecut prin fiecare comună a județului. Nu am identificat în documentarea consultată dovada unei opriri la Hemeiuș. Ar fi necesară cercetarea traseului exact, a arhivelor parohiale și a relatărilor din presa vremii. Este însă confirmată legătura procesiunii din 1947 cu regiunea Bacăului.

Un episod care merită cercetat separat, inclusiv din perspectiva memoriei comunităților locale.

1955: CÂND CULTUL SFINTEI A PRIMIT O RECUNOAȘTERE GENERALĂ ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Un alt reper important este anul 1955. Basilica.ro menționează generalizarea cultului Sfintei Cuvioase Parascheva în Biserica Ortodoxă Română.

Această formulare necesită o explicație. Nu înseamnă că sfânta ar fi început să fie cinstită numai din anul 1955. Cultul exista de secole, iar moaștele se aflau la Iași din anul 1641. Generalizarea reprezintă o etapă de recunoaștere și consacrare liturgică la nivelul întregii Biserici Ortodoxe Române.

Prin urmare, trebuie separate două momente. Prezența și venerarea moaștelor în Moldova, începând din secolul al XVII-lea. Și etapa de generalizare a cultului, în anul 1955. Această distincție este necesară pentru a evita falsa impresie că sărbătoarea ar fi o creație religioasă recentă.

MAI PUȚIN OFICIAL: SFÂNTA VINERI, BASMELE ȘI PERSONAJUL CARE NU ESTE IDENTIC CU BIOGRAFIA DIN EPIVAT

În cultura populară românească, Sfânta Parascheva a fost asociată cu Sfânta Vineri. Această reprezentare apare în tradiții, povestiri, credințe și obiceiuri. Dar Sfânta Vineri din imaginarul popular nu trebuie confundată integral cu persoana descrisă în hagiografia ortodoxă. Personajul popular poate avea funcții simbolice legate de gospodărie, muncă, anotimpuri și protejarea oamenilor.

În unele relatări, interzice torsul sau cusutul. În altele, pedepsește încălcarea unor rânduieli. Aceste reprezentări reflectă credințe populare transmise în timp.

Nu sunt episoade documentate ale vieții femeii din Epivat. Numele grecesc Paraskevi are legătură cu pregătirea și cu denumirea zilei de vineri. Dar orice ipoteză privind suprapunerea cu reprezentări precreștine trebuie evaluată critic, prin cercetări etnologice și istorice.

Nu putem transforma asemănările simbolice în demonstrații istorice fără izvoare suficiente. Aici se află una dintre cele mai interesante diferențe dintre istoria oficială și istoria populară a sfintei.

Prima urmărește tradiția hagiografică și cultul bisericesc. A doua arată felul în care comunitățile au reinterpretat-o în propria cultură.

CÂTE SFINTE PARASCHEVA EXISTĂ ÎN CALENDAR ȘI DE CE APAR CONFUZII

Un alt aspect mai puțin cunoscut este existența mai multor sfinte cu numele Parascheva sau Paraschiva în tradițiile creștine.

Cuvioasa Parascheva de la Iași, sărbătorită la 14 octombrie, nu trebuie confundată cu Sfânta Mare Muceniță Paraschevi, cinstită în tradiția ortodoxă la 26 iulie. Este vorba despre figuri hagiografice diferite, asociate unor tradiții și perioade distincte. Asemănarea numelui a favorizat uneori confuzii în relatările populare.

De aceea, identificarea corectă a sfintei presupune precizarea titulaturii și a datei de sărbătorire. Pentru Cuvioasa de la Iași, reperul este 14 octombrie. Această distincție este importantă și în interpretarea icoanelor, a legendelor și a tradițiilor locale.

DE CE ISTORIA OFICIALĂ ȘI ISTORIA MAI PUȚIN OFICIALĂ NU TREBUIE SĂ SE EXCLUDĂ

Povestea Sfintei Cuvioase Parascheva poate fi privită din mai multe perspective. Hagiografia prezintă viața și virtuțile atribuite sfintei. Istoria urmărește transferurile moaștelor, documentele, contextul politic și instituțiile implicate. Etnologia studiază credințele și obiceiurile dezvoltate în jurul cultului. Sociologia poate analiza participarea la pelerinaje și semnificația lor pentru comunități. Niciuna dintre aceste discipline nu trebuie să inventeze ceea ce nu poate demonstra. Din punct de vedere istoric, anul 1641 este un reper solid documentat pentru aducerea moaștelor la Iași.

Anul 1889 este un reper pentru mutarea lor în Catedrala Mitropolitană.

Anul 1944 arată legătura dintre istoria relicvelor și evenimentele războiului.

Anul 1947 arată participarea comunităților moldovenești la o procesiune desfășurată într-o perioadă de criză.

Dar episoadele miraculoase relatate în tradiția religioasă trebuie prezentate ca atare. Nu ca fapte demonstrate prin metodele științelor naturale. Această diferență nu împiedică înțelegerea importanței lor culturale și religioase. Dimpotrivă, permite o descriere mai exactă a felului în care s-a construit memoria sfintei.

FEMEIA DIN EPIVAT CARE A AJUNS SĂ LOCUIASCĂ ÎN MEMORIA MOLDOVEI

Privită numai prin pelerinajul de la Iași, Sfânta Parascheva poate părea o figură exclusiv românească. Istoria arată însă altceva. Tradiția îi situează originile în lumea bizantină.

Moaștele au trecut prin centre importante ale Balcanilor. Au fost aduse în Moldova în contextul relațiilor dintre Vasile Lupu și Patriarhia Ecumenică. Au supraviețuit schimbărilor politice, incendiilor relatate în documentele bisericești și riscurilor celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost purtate în procesiuni în perioade de criză.

Iar în jurul lor s-a dezvoltat una dintre cele mai cunoscute tradiții de pelerinaj din România.

Această poveste nu aparține unei singure epoci. Ea leagă Bizanțul, Bulgaria medievală, Serbia, Imperiul Otoman, Moldova lui Vasile Lupu, România modernă și societatea contemporană.

Ceea ce a început, potrivit hagiografiei, ca viața unei tinere preocupate de rugăciune și renunțarea la avere a devenit o istorie religioasă cu consecințe culturale și instituționale de lungă durată.

Dar istoria nu devine mai valoroasă dacă ascundem ceea ce nu știm. Nu avem o biografie completă, verificabilă independent, a femeii din secolul al XI-lea. Nu putem demonstra științific toate minunile atribuite ei. Nu putem transforma în certitudini toate legendele populare.

Putem însă reconstitui o parte importantă a istoriei cultului, a transferurilor moaștelor și a rolului pe care acestea l-au avut în lumea ortodoxă. Iar aceasta este, în sine, o istorie remarcabilă. O femeie despre a cărei viață dispunem de informații istorice limitate a rămas, aproape un mileniu mai târziu, prezentă în memoria unor comunități întregi.

Pentru credincioși, explicația este una spirituală.

Pentru istorici, fenomenul poate fi studiat prin continuitatea cultului și prin instituțiile care l-au transmis.

Pentru societate, rămâne o demonstrație a forței pe care memoria religioasă o poate avea de-a lungul secolelor.

Poate că acesta este adevăratul paradox al istoriei Sfintei Parascheva. Despre femeia care ar fi trăit în Epivat știm relativ puțin cu certitudine documentară. Despre drumul moaștelor sale către Iași putem spune mult mai mult.

Iar despre locul pe care l-a dobândit în viața religioasă a Moldovei vorbește, în fiecare octombrie, mulțimea celor care se adună la Catedrala Mitropolitană.

Istoria oficială și istoria mai puțin oficială nu trebuie confundate. Dar împreună arată cum memoria unei persoane poate traversa frontiere, imperii și epoci, până când ajunge să facă parte din identitatea culturală a unei regiuni.

Redacția HEMEIUȘ 100% ONLINE

(Surse: 1. Basilica.ro – „Peregrinările moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva: unde și cât au stat în diferite cetăți”, https://basilica.ro/peregrinarile-moastelor-sfintei-cuvioase-parascheva-unde-si-cat-au-stat-in-diferite-cetati/; 2. Basilica.ro – „Cum au ajuns moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași?”, https://arhiva.basilica.ro/cum-au-ajuns-moastele-sfintei-cuvioase-parascheva-la-iasi/; 3. Basilica.ro – „Biserica Ortodoxă Română sărbătorește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva”, https://arhiva.basilica.ro/biserica-ortodoxa-romana-sarbatoreste-pe-sf-cuvioasa-parascheva-ocrotitoarea-moldovei/; 4. AGERPRES – „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași”, documentar din 14 octombrie 2018, https://agerpres.ro/documentare/2018/10/14/sarbatoare-sfanta-cuvioasa-parascheva-de-la-iasi--192245; 5. Doxologia – „385 de ani de la momentul aducerii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași”, https://doxologia.ro/385-de-ani-de-la-momentul-aducerii-moastelor-sfintei-cuvioase-parascheva-la-iasi-13-iunie-1641; 6. Basilica.ro – „Al 371-lea hram al Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași”, https://arhiva.basilica.ro/al-371-lea-hram-al-sf-cuv-parascheva-la-iasi/; 7. Basilica.ro – „Se împlinesc 130 de ani de la sfințirea Catedralei Mitropolitane din Iași”, https://arhiva.basilica.ro/se-implinesc-130-ani-de-la-sfintirea-catedralei-mitroplitane-din-iasi/; 8. Muzeul Național al Țăranului Român – „Sărbătorile lunii octombrie”, https://sitevechi.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/sarbatorile-lunii-octombrie2014-ro.html;)