ROMÂNIA, ȚARA MAȘINILOR VECHI ȘI A ȘOFERILOR SECOND-HAND

PAMFLET | SATIRĂ SOCIALĂ | MORAVURI RUTIERE

Fulga-Florina POPA-ROMAN

PE ȘOSELELE NOASTRE, MAȘINILE AU UNEORI MAI MULȚI KILOMETRI DECÂT ȘOFERII AU BUN-SIMȚ. ȘI, CULMEA, AUTOMOBILELE PAR SĂ SE DESCURCE MAI BINE.

*O parcare ocupată pe trei locuri, o depășire inutilă, un semnalizator care nu se aprinde niciodată și două lumini de avarie despre care proprietarul crede că pot suspenda regulile. Dincolo de umorul acestor întâmplări recognoscibile, o întrebare serioasă: de ce ne este uneori atât de greu să împărțim drumul cu ceilalți?*

## TREI LOCURI DE PARCARE ȘI UN SINGUR OM FOARTE IMPORTANT

Imaginați-vă o parcare cu trei locuri libere. Marcajele sunt vizibile, spațiul este suficient, iar geometria nu ridică probleme deosebite.

Sosește un automobil. Șoferul execută o manevră largă, aproape artistică, și îl așază astfel încât ocupă toate cele trei locuri. Coboară, încuie portierele, verifică dacă mașina este bine închisă și pleacă liniștit, cu satisfacția discretă a omului care și-a rezolvat problema.

Din perspectiva sa, parcarea a fost un succes. Din perspectiva celorlalți, tocmai a avut loc o privatizare spontană a spațiului comun.

Nu știm dacă personajul nostru are dificultăți cu manevrele de parcare, cu marcajele sau cu ideea că și alte persoane ar putea avea nevoie de un loc. Știm doar că un automobil, care ar fi încăput într-un singur spațiu, ocupă acum trei.

Pare o întâmplare minoră, dar tocmai banalitatea ei este interesantă. Pentru că felul în care cineva parchează poate spune destul de multe despre felul în care înțelege să conviețuiască într-o comunitate.

Un loc de parcare nu este doar o suprafață de asfalt. Este o resursă limitată, folosită succesiv de oameni care nu se cunosc și care, pentru buna funcționare a lucrurilor, trebuie să accepte câteva reguli comune.

Personajul nostru a descoperit însă o soluție mai simplă: trei locuri pentru o mașină, zero preocupări pentru restul lumii.

De aici începe povestea unei țări care a învățat să importe, să repare și să întrețină automobile second-hand, dar întâmpină încă dificultăți în întreținerea bunului-simț al unora dintre cei care le conduc.

## MAȘINILE LA MÂNA A DOUA NU SUNT PROBLEMA

Românii au o relație îndelungată și, adesea, afectuoasă cu automobilele second-hand. Le verifică istoricul, kilometrajul, distribuția, turbina, ambreiajul și eventualele daune. Le compară prețurile, le negociază și le duc la mecanic, iar după cumpărare le îngrijesc uneori cu o atenție pe care puține alte obiecte din gospodărie o primesc.

Și foarte bine fac.

Un automobil folosit, întreținut corespunzător, poate fi sigur, fiabil și economic. Nu vechimea mașinii îi determină automat calitatea, după cum nici prețul ei nu garantează comportamentul celui de la volan.

Există conducători auto care folosesc responsabil automobile vechi de douăzeci de ani și proprietari ai unor modele de ultimă generație care par să considere legislația rutieră o colecție de recomandări pentru persoanele mai puțin importante.

Problema apare atunci când mașina este întreținută, dar comportamentul șoferului nu.

Îl vom numi, în acest pamflet, șoferul second-hand.

Nu pentru că ar fi în vârstă, lipsit de experiență sau proprietarul unui automobil uzat, ci pentru că anumite deprinderi ale sale par să fi fost folosite îndelung, deteriorate și niciodată reparate.

Uneori, văzându-l în trafic, te întrebi cum a reușit să obțină permisul. A învățat regulile? Le-a uitat? A considerat că examenul reprezenta ultima ocazie în care trebuia să le respecte?

Desigur, o manevră greșită nu dovedește nimic despre modul în care a fost obținut permisul. Dar poate ridica o întrebare legitimă despre distanța dintre cunoștințele necesare promovării examenului și comportamentul ulterior.

Școala de șoferi poate verifica dacă ai învățat să conduci. Viața de zi cu zi verifică dacă ai înțeles și că nu ești singur pe drum.

Iar rezultatele acestei a doua examinări nu sunt întotdeauna încurajatoare.

## BANDA A DOUA, UN LOC EXCELENT PENTRU MEDITAȚIE

Pe un bulevard cu două benzi pe sens, un automobil circulă pe banda a doua cu 30 km/h. Limita maximă este de 50 km/h, banda din dreapta este liberă, iar condițiile vizibile nu par să justifice alegerea.

În spatele său se formează o coloană, dar conducătorul privește înainte cu seninătatea unui om care a ajuns la o înțelegere profundă cu universul.

Nu depășește, nu pregătește o manevră vizibilă și nu pare preocupat de faptul că ceilalți ar dori să circule în condiții normale.

Pur și simplu, contemplă existența.

Trebuie făcută, totuși, o distincție. Viteza maximă admisă nu este obligatorie, iar prudența poate impune deplasarea cu o viteză mai mică. Folosirea benzilor depinde de regulile aplicabile, de marcaje, de configurația drumului și de manevrele efectuate.

Dar atunci când un conducător ocupă nejustificat o bandă și ignoră circulația din jur, problema nu mai este doar viteza. Este lipsa de considerație pentru ceilalți.

Șoferul contemplativ nu pare să fi ajuns încă la această concluzie.

Pentru el, timpul este relativ, mai ales când timpul pierdut aparține altcuiva.

## OMUL CARE SE GRĂBEȘTE DOAR PÂNĂ AJUNGE ÎNAINTEA TA

Circuli pe un drum cu prioritate când, dintr-o stradă laterală, apare un automobil. Șoferul ar putea aștepta câteva secunde, dar decide să intre imediat, obligându-te să frânezi pentru a evita un accident.

Apoi se întâmplă ceva aproape miraculos.

Omul care, cu o clipă înainte, părea urmărit de o urgență națională începe să circule cu 20–30 km/h.

Graba a dispărut. Urgența s-a evaporat. Liniștea s-a întors în univers.

Nu trebuia să ajungă repede la destinație. Trebuia doar să ajungă înaintea ta.

Este o formă de competiție în care premiul nu constă în câștigarea timpului, ci în posibilitatea de a-i face pe ceilalți să-l piardă.

Desigur, uneori asemenea situații sunt rezultatul unei aprecieri greșite a distanței sau a vitezei. Tocmai de aceea acordarea priorității și evaluarea corectă a condițiilor de circulație sunt atât de importante.

Dar personajul nostru preferă să creadă că a câștigat ceva.

O poziție în plus într-un clasament pe care nimeni altcineva nu știa că îl dispută.

## SEMNALIZATOARELE, ACCESORIILE PĂSTRATE PENTRU VIITORUL PROPRIETAR

Unele automobile second-hand au semnalizatoare într-o stare excepțională. Nu pentru că ar fi fost înlocuite recent, ci pentru că proprietarul evită să le folosească.

Schimbă banda fără avertizare, virează brusc și se încadrează în fața altui vehicul cu încrederea unui om convins că intențiile sale sunt cunoscute întregii populații.

Dacă ceilalți reacționează pentru a evita un accident, se miră sincer.

Cum adică nu au ghicit?

Poate că ar trebui introdusă în programa școlilor de șoferi o disciplină nouă: telepatia aplicată.

Prima lecție ar putea fi anticiparea virajului nesemnalizat, a doua identificarea schimbării de bandă prin interpretarea expresiei faciale, iar examenul final ar consta în supraviețuirea unei călătorii de zece minute.

Până la această eventuală reformă curriculară, semnalizarea corectă și asigurarea înaintea manevrei rămân soluții mai simple.

Și considerabil mai ieftine.

## TELEFONUL MOBIL ȘI SEMAFORUL CARE AȘTEAPTĂ

Semaforul se face verde, dar automobilul din față nu pornește.

Trece o secundă, apoi încă una. La volan, conducătorul privește concentrat în jos, către telefon.

Poate răspunde unui mesaj. Poate urmărește un videoclip. Poate cineva tocmai i-a trimis o fotografie cu prânzul.

Nu știm. Știm doar că semaforul și-a îndeplinit obligația, în vreme ce șoferul a decis să-și prelungească pauza.

Un semnal sonor scurt îl readuce în realitate. Ridică privirea cu expresia unui diplomat căruia i-a fost întreruptă o negociere istorică și pornește, uneori fără să renunțe cu totul la ecran.

Industria auto investește în senzori, camere și sisteme de asistență. Este un progres important, dar nu poate înlocui obligația conducătorului de a fi atent la drum.

Mașina devine tot mai inteligentă.

Ar fi util ca și omul din spatele volanului să participe la această evoluție.

## SENSUL GIRATORIU, UN MIC PARLAMENT AL PRIORITĂȚILOR PERSONALE

Sensul giratoriu ar trebui să faciliteze circulația. Pentru unii conducători, pare să fie însă un experiment de democrație directă în care fiecare își votează propria prioritate.

Unul intră fără să acorde prioritatea cuvenită. Altul schimbă banda fără asigurare. Un al treilea încearcă să părăsească intersecția presupunând că vehiculele din apropiere se vor retrage, impresionate de hotărârea sa.

Rezultatul seamănă cu o ședință în care toți participanții vorbesc simultan și nimeni nu ascultă.

Regulile privind prioritatea, schimbarea benzilor și părăsirea intersecției trebuie respectate în funcție de semnalizarea rutieră și de configurația concretă a drumului.

Șoferul second-hand preferă însă o interpretare mai personală.

El nu întreabă cine are prioritate.

Se întreabă cine are curajul să i-o conteste.

## AVARIILE, AUTORIZAȚIA IMAGINARĂ DE A PARCA ORIUNDE

Un automobil oprește într-un loc unde oprirea sau staționarea este interzisă. Poate blochează accesul într-o curte, ocupă un spațiu destinat pietonilor sau obligă alte vehicule să execute manevre inutile.

Șoferul apasă un buton.

Luminile de avarie încep să clipească.

Din acel moment, în imaginația sa, problema juridică este rezolvată.

„Stau doar două minute!”

Cele două minute sunt una dintre cele mai elastice unități de măsură cunoscute în traficul românesc. Pot dura cinci, zece sau douăzeci de minute, în funcție de lungimea cozii de la magazin și de capacitatea proprietarului de a ignora inconvenientele produse.

Luminile de avarie au utilizări prevăzute de regulile de circulație. Simpla lor aprindere nu transformă însă o oprire ori o staționare interzisă într-una permisă.

Este o concepție originală despre ordinea juridică: două becuri clipesc, iar drepturile celorlalți intră, în imaginația proprietarului, în suspendare.

## MICUL ATLAS AL ȘOFERILOR SECOND-HAND

Diversitatea comportamentelor rutiere ar merita un atlas antropologic. Nu unul despre specii de animale, ci despre obiceiurile oamenilor atunci când se află în spatele unui volan.

Șoferul-lipitoare circulă atât de aproape de automobilul din față, încât distanța de siguranță i se pare o risipă de asfalt. Dacă ar putea, și-ar monta numărul de înmatriculare direct pe portbagajul celuilalt.

Șoferul-sprinter depășește riscant, accelerează spectaculos și ajunge primul la următorul semafor roșu. A consumat mai mult combustibil pentru a economisi exact zero secunde.

Șoferul-orgolios accelerează când altcineva încearcă să-l depășească regulamentar. Nu se grăbește neapărat, dar nu poate accepta ca un necunoscut să ajungă înaintea lui. Pentru el, depășirea nu este o manevră rutieră, ci o ofensă personală.

Șoferul-indecis circulă între două benzi. Nu știe pe care o preferă, așa că le ocupă pe amândouă. Este adeptul proprietății colective, cu condiția să fie singurul beneficiar.

Șoferul-sociabil oprește în mijlocul drumului pentru a conversa cu un cunoscut. Ceilalți participanți la trafic devin, fără să fi cerut, publicul unei întâlniri private.

Șoferul-optimist intră într-o intersecție deja blocată, deși nu are spațiu să înainteze. Apoi privește în jur, nedumerit că asfaltul nu s-a lungit pentru a-i face loc.

Șoferul care ignoră pietonii consideră trecerea de pietoni un ornament alb pe carosabil. Persoanele care traversează regulamentar par, în viziunea sa, să fi apărut acolo fără aprobarea proprietarului drumului.

Șoferul-far folosește luminile de drum fără considerație pentru ceilalți. Este hotărât să le lumineze nu doar șoseaua, ci și retina, eventual până la următoarea intersecție.

Șoferul-iglu pleacă iarna fără să curețe corespunzător geamurile de zăpadă sau gheață. Conduce privind printr-o deschidere cât o carte poștală. Pentru el, vizibilitatea este mai degrabă o speranță decât o condiție de siguranță.

Șoferul-aristocrat conduce un automobil scump și presupune că prețul acestuia îi conferă prioritate. Confundă valoarea de piață a mașinii cu valoarea juridică a drepturilor sale.

Și, desigur, șoferul-trompetă.

Claxonează la semafor, în coloană și oriunde lumea nu se mișcă în ritmul dorit de el.

Dacă ar putea, ar claxona și trenul care trece pe la barieră.

Poate se dă la o parte.

Toate aceste personaje sunt caricaturi. Dar umorul lor pornește de la o problemă serioasă: o singură manevră egoistă poate obliga numeroși oameni să suporte consecințele.

## DE LA HEMEIUȘ LA BACĂU: DRUMUL NU ESTE PROPRIETATEA NIMĂNUI

Pentru locuitorii din Hemeiuș, Lilieci și Fântânele, deplasările către Bacău și înapoi fac parte din viața obișnuită. Drumul înseamnă mers la serviciu, la școală, la medic, la cumpărături sau rezolvarea unor probleme administrative.

Pe asemenea trasee, comportamentul fiecărui participant la trafic contează. Nu este nevoie de un incident spectaculos pentru ca o manevră neglijentă să producă dificultăți.

Un automobil oprit necorespunzător poate îngreuna deplasarea altora. O schimbare de bandă fără asigurare poate crea pericol. O intersecție blocată poate transforma o deplasare obișnuită într-o succesiune de întârzieri.

Acestea sunt situații generale, nu relatări despre incidente locale documentate. Dar ele arată de ce discuția despre comportamentul rutier privește direct orice comunitate.

Mai ales una în care oamenii folosesc zilnic aceleași drumuri, aceleași intersecții și aceleași spații publice.

Nu trebuie să ne cunoaștem personal pentru a ne respecta reciproc.

Și nu trebuie să locuim pe aceeași stradă pentru a înțelege că dreptul nostru de a circula nu este mai important decât dreptul altuia de a ajunge în siguranță la destinație.

## CÂND ȘI AUTORITĂȚILE AU NEVOIE DE O REVIZIE

Ar fi comod să punem toate dificultățile traficului pe seama unor conducători neatenți, agresivi sau lipsiți de considerație.

Dar comportamentul individual se manifestă într-un mediu organizat și administrat: drumuri, intersecții, parcări, trotuare, marcaje, semafoare și indicatoare.

Când infrastructura este prost întreținută, marcajele sunt greu de observat sau organizarea circulației creează confuzii, chiar și șoferii responsabili se pot confrunta cu dificultăți.

Când pietonii nu dispun de spații sigure, parcările sunt insuficiente sau regulile sunt aplicate inconsecvent, problemele se agravează.

Niciuna dintre aceste împrejurări nu justifică încălcarea legislației. Dar siguranța rutieră nu poate fi redusă la recomandarea adresată șoferilor de a fi mai atenți.

Administrațiile și autoritățile competente au propriile obligații privind infrastructura, semnalizarea, organizarea circulației și aplicarea legii, în limitele atribuțiilor stabilite de normele în vigoare.

La rândul lor, conducătorii auto trebuie să respecte regulile chiar și atunci când condițiile nu sunt ideale.

Un drum prost organizat nu scuză neacordarea priorității. Dar nici un șofer exemplar nu poate repara, prin politețe, un marcaj șters sau o intersecție proiectată defectuos.

Avem nevoie de infrastructură sigură și de comportamente responsabile.

Preferabil în aceeași perioadă istorică.

## TRAFICUL, O OGLINDĂ A FELULUI ÎN CARE NE TRATĂM UNII PE ALȚII

Pe șosea se întâlnesc oameni care nu se cunosc. Au venituri diferite, profesii diferite, vârste diferite și destinații diferite. Unii merg la serviciu, alții la spital, la școală, la cumpărături sau acasă.

Nu trebuie să fie prieteni și nici să aibă aceleași opinii. Trebuie doar să accepte câteva reguli comune.

Șoferul care ocupă trei locuri de parcare nu produce numai un inconvenient. Prin gestul său, transmite că nevoile personale contează mai mult decât nevoile altora.

Cel care schimbă banda fără semnalizare presupune că ceilalți vor suporta riscul creat de lipsa sa de prevedere.

Cel care blochează o intersecție transferă consecințele propriei decizii asupra unor oameni care nu au participat la luarea ei.

Iar cel care nu acordă prioritate pietonilor, atunci când este obligat să o facă, uită că înainte de a fi șofer a fost și el pieton. Probabil va mai fi.

Asemenea comportamente nu sunt exclusiv românești și nu caracterizează toți conducătorii auto. Dar, oriunde apar, spun ceva despre relația dintre interesul individual și responsabilitatea colectivă.

În trafic, egoismul are o particularitate neplăcută: consecințele lui nu rămân întotdeauna la cel care îl practică.

Uneori se transformă într-o întârziere, alteori într-un conflict, iar în situațiile grave, într-un accident.

De aceea, respectul rutier nu este un ornament al bunelor maniere. Este o condiție a siguranței comune.

## PERMISUL DE CONDUCERE NU ESTE UN CERTIFICAT DE CIVILIZAȚIE

Permisul de conducere dovedește îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea dreptului de a conduce.

Nu garantează răbdarea, empatia, politețea sau autocontrolul.

Există șoferi începători exemplari și conducători cu experiență îndelungată care fac greșeli periculoase. Există automobile vechi conduse responsabil și automobile foarte scumpe conduse cu o nepăsare uimitoare.

Problema nu este vârsta șoferului, vechimea permisului sau prețul mașinii.

Este comportamentul.

Un conducător auto bun nu este cel care merge cel mai repede, claxonează cel mai tare sau reușește să se strecoare primul prin intersecție.

Este acela care conduce atent, legal și previzibil, știe când să aștepte și înțelege că o greșeală trebuie corectată, nu apărată din orgoliu.

Pentru că ceilalți participanți la trafic nu sunt figuranți în propria sa călătorie.

## CONCLUZIE: MAȘINILE AU SERVICE. DAR UNDE TRIMITEM BUNUL-SIMȚ LA REPARAT?

O mașină second-hand poate fi recondiționată. Îi schimbi frânele, îi verifici direcția, îi repari motorul și îi înlocuiești piesele uzate. Cu întreținere corespunzătoare, poate funcționa bine ani întregi.

Cu șoferul care ocupă trei locuri de parcare lucrurile sunt ceva mai complicate.

Nu-i poți regla empatia cu o cheie tubulară. Nu-i poți schimba respectul față de ceilalți odată cu plăcuțele de frână și nu există un senzor care să avertizeze automat atunci când orgoliul depășește limita admisă.

Din fericire, comportamentul uman nu este o piesă mecanică. Poate fi schimbat prin educație, experiență, autocontrol și aplicarea consecventă a regulilor.

Poate că prima revizie necesară este una foarte simplă: să nu mai considerăm că drumul ne aparține doar pentru că ne aflăm la volan.

ÎN ROMÂNIA, MAȘINILE SECOND-HAND NU REPREZINTĂ NEAPĂRAT O PROBLEMĂ. UNELE SUNT EXCELENTE. PROBLEMA SUNT ȘOFERII SECOND-HAND, ACEIA CARE AU PERMIS DE CONDUCERE, DAR PAR SĂ FI CUMPĂRAT DOAR DREPTUL DE A ȚINE UN VOLAN ÎN MÂINI, NU ȘI RESPONSABILITATEA DE A CONDUCE.

MAȘINA SECOND-HAND SE POATE RECONDIȚIONA. DAR BUNUL-SIMȚ RUTIER NU SE GĂSEȘTE LA DEZMEMBRĂRI.

ȘI NICI NU VINE CU GARANȚIE, DACĂ N-A FOST MONTAT DE LA ÎNCEPUT.

## O ÎNTREBARE PENTRU CITITORII HEMEIUȘ 100% ONLINE

Care este cel mai absurd, periculos sau revoltător comportament rutier pe care l-ați întâlnit în Bacău, Hemeiuș, Lilieci, Fântânele sau pe drumurile județului?

Șoferul care ocupă trei locuri de parcare? Cel care vă taie calea și apoi circulă cu viteza melcului? Cel care schimbă banda fără semnalizare? Cel care blochează circulația cu avariile pornite?

Sau ați întâlnit o specie nouă, încă neclasificată în atlasul moravurilor rutiere?

Povestiți-ne experiențele, fără a publica date personale ale altor conducători auto și fără a transforma suspiciunile în acuzații neprobate.

Poate că din toate aceste întâmplări vom alcătui împreună un portret al comportamentelor care ne complică viața.

Unul care să ne facă să râdem, dar și să reflectăm.

Pentru că, înainte de a fi șoferi, suntem oameni care împart același spațiu public.

Iar respectul pentru ceilalți nu ar trebui să înceapă abia după ce coborâm din mașină.

REDAȚIA HEMEIUȘ 100% ONLINE

## NOTĂ EDITORIALĂ

Articolul este un pamflet de opinie și satiră socială. Personajele sunt tipologii literare, nu persoane identificate. Scenele și dialogurile au caracter ilustrativ, fără a fi prezentate drept incidente documentate.

Referirile la obținerea permiselor de conducere au caracter retoric și nu constituie acuzații factuale. Comportamentele criticate nu sunt atribuite tuturor conducătorilor auto din România.

Observațiile privind regulile de circulație sunt generale. Încadrarea juridică a unei situații concrete depinde de împrejurări și de legislația aplicabilă.

## REPERE NORMATIVE

1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/41006

2. Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/74028